Autismul (tulburare de spectru autist sau autismul infantil, nu autismul virtual) este o tulburare de neurodezvoltare. Numită și tulburare pervazivă, adică afectează toate ariile de funcționare ale unei persoane (limbajul, gândirea, socializarea, autonomia etc.). Această tulburare este, de cele mai multe ori, diagnosticată în rândul copiilor. Cele mai recente statistici indică faptul că 1 din 44 de copii au autism. Este necesar ca diagnosticul să fie pus cât mai devreme, pentru ca intervenția să fie una timpurie și eficientă.
De unde a apărut conceptul de autism virtual?
Această denumire a fost inventată de psihologul român Marius Teodor Zamfir. Acesta promovează prin intermediul unei platforme necesitatea de a conștientiza efectele nocive ale ecranelor asupra dezvoltării copiilor. Așa cum afirmă și dumnealui, a denumit autism virtual o serie de manifestări care se aseamănă cu autismul „clasic”. În realitate, singura forma de autism care există este autismul clasic.
Este autismul virtual o tulburare?
Răspunsul cel mai simplu este nu. Orice tulburare mintală sau psihică este consemnată în manualele internaționale de clasificare a bolilor. Acestea sunt DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, Asociația Americană de Psihiatrie – APA) și ICD-10 (International Classification of Diseases). Ambele sunt recunoscute de OMS și se bazează pe studiile științifice desfășurate pe perioade îndelungate de timp. La o simplă căutare a conceptului în aceste manuale, veți constata că el nu există. Prin urmare, nu poate fi pus ca diagnostic, nici măcar de către medicii psihiatri!
Există dovezi științifice pentru autismul virtual?
Precum probabil intuiți, și la această întrebare răspunsul este tot nu. Singurul „studiu” citat de către psihologul care a inventat termenul de autism virtual este un eseu căruia îi lipsesc rigorile științifice.
Care este diferența dintre un studiu științific și orice altă lucrare?
Pentru a recunoaște autismul virtual ca tulburare, este nevoie de dovezi științifice clare. Indiferent de domeniul care se cercetează, există o serie de reguli sau principii care trebuie respectate. Doar astfel se poate afirma că rezultatele au valoare științifică. Vom enumera doar câteva dintre ele.
1. Studiul trebuie trimis în comunitatea științifică pentru a fi verificat și aprobat.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că orice studiu ai întreprinde tu ca specialist, trebuie să îl trimiți la o revistă internațională de cercetare în acel domeniu. Relevante pentru autism ar fi reviste/jurnale precum Autism Research, Journal of Autism and Development Disorders, Journal of Autism Research. Faptul că o cercetare este acceptată într-un jurnal înseamnă că a fost verificată „la sânge” de către specialiștii din acel domeniu. Mai mult, aceștia au concluzionat că lucrare îndeplinește toate rigorile metodologiei științifice. „Studiul” aflat la baza autismului virtual nu este publicat în niciuna dintre aceste reviste.
2. Metoda de cercetare utilizată în studiu să corespundă cu concluziile emise.
Faptul că un consum ridicat de ecrane este asociat cu mai multe simptome de autism nu înseamnă că efectiv consumul a determinat apariția autismului. Aici este necesar să facem distincția dintre o relație corelațională (asociativă) și o relație cauzală.
Corelația/asocierea dintre două variabile (de exemplu, utilizarea telefonului și autismul) presupune că există doar o legătură statistică dintre cele două: cu cât un copil stă mai mult pe telefon, cu atât are mai multe simptome de autism.
Relația cauzală înseamnă că putem spune cu certitudine că utilizarea telefonului duce la apariția autismului. Singura modalitate științifică prin care putem deduce asta fără a face erori este să manipulăm noi cauza (să expunem voit copiii la ecrane) și să urmărim efectul (să vedem câți copii se dovedesc a având autism). Pe lângă faptul că o astfel de cercetare nu ar fi etică, este aproape imposibil de implementat, pentru că ar trebui să controlăm toate celelalte variabile care ar putea influența efectul (toate mamele copiilor să se joace la fel de mult cu copiii, ei să aibă același nivel de dezvoltare, să nu facă terapie între timp).
Problema centrală, care apare și în studiul psihologului Zamfir, este că o relație asociativă între A și B nu înseamnă o relație cauzală (că A duce la B)! De ce? Pentru că este foarte posibil ca o altă variabilă, C, să fie de fapt răspunzătoare de apariția lui B.
Câteva exemple de corelații care în mod evident nu sunt relații cauzale:
- Banii cheltuiți de SUA pe știință și numărul sinuciderilor prin sufocare. Pe lângă faptul că e absurd ca una să o cauzeze pe cealaltă, fiecare are o altă cauză explicativă: SUA investește tot mai multe în cercetare pentru progresul științific și pentru că are mai multe fonduri, iar numărul sinuciderilor este în creștere pentru că și prevalența depresiei este tot mai ridicată (cu siguranță nu din cauza banilor investiți în știință și studierea spațiului).
- Rata divorțurilor în Maine, SUA și consumul de margarină. În mod similar, soții nu consumă mai puțină margarină doar pentru că nu divorțează de parteneră. Poate partenerii au o satisfacție mai mare în cuplu de-a lungul anilor, simultan cu faptul că lumea a început să fie conștientă de efectul nociv al margarinei.
De ce eseul despre autismul virtual nu este unul științific
Examinând eseul psihologului Marius Zamfir, observăm următoarele:
Cu alte cuvinte, terapia a fost mai eficientă la copiii care au prezentat consum excesiv de ecrane, sau există o asociere între consumul de ecrane și eficiența terapiei. Nici măcar nu este precizată idee de frecvență a simptomelor, și totuși concluzia a fost că expunerea la ecrane cauzează autismul virtual:
3. Studiul trebuie reprodus de alți cercetători pentru a fi validate rezultatele.
O altă practică științifică este ca cercetătorii să reproducă în mod cât mai fidel studiile celorlalți pentru a vedea dacă se obțin aceleași rezultate. Un rezultat care se obține în mai multe studii realizate riguros este unul în care ne putem încredere. La o simplă căutare în bazele de date ale jurnalelor științifice, observăm că nu a cercetat nimeni acest concept sau să reproducă „studiul” Zamfir. De asemenea, foarte puține studii care precizează autismul virtual folosesc această expresie cu grijă, mai degrabă prin exprimarea simptome asemănătoare, sau utilizarea ecranelor ar putea cauza simptomele, dar nu avem de unde ști cu certitudine.
Există totuși o legătură între expunerea la ecrane și autism?
Cu certitudine, da – există o legătură asociativă, dar nu cauzală. Studiile științifice nu au identificat încă o cauză precisă a autismului, dar se pare că cele mai multe rezultate indică posibilitatea unor mutații genetice.
Expunerea copiilor la ecrane pare să fie mai degrabă un factor favorizant sau agravant al autismului. Cu alte cuvinte, la copiii cu autism, faptul că sunt expuși la ecrane nu face decât să agraveze manifestările, tocmai prin faptul că ei petrec câteva ore cu ochii ațintiți într-un ecran, în loc să fie stimulați adecvat. Astfel, orele respective sunt de fapt ore care ar putea fi folosite pentru stimularea dezvoltării copilului. În lipsa stimulării cognitive adecvate, copilul va avea mai multe stereotipii și comportamente nefuncționale și nici nu își va dezvolta abilitățile de comunicare. O multitudine de studii au demonstrat această legătură.
Pentru a înțelege mai bine ce este un factor favorizant și de ce nu este un factor declanșator, un alt exemplu:
O persoană este depresivă, cauza fiind un cumul de factori și evenimente nefericite. La un moment dat situația ei financiară este precară, astfel că depresia sa se agravează. Lipsa banilor este un factor favorizant al depresiei, și nu un factor declanșator.
Recomandări pentru părinții care au copii cu sau fără autism
- Limitați cât puteți expunerea copiilor dumneavoastră la ecrane precum telefon, TV, tabletă!
Nu pentru că duce la autism virtual, ci pentru că poate reprezenta o piedică în dezvoltarea firească a copilului. Asociația Americană de Pediatrie, precum și Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca până la 1 an și jumătate, 2 ani, copiii să nu fie lăsați să privească la ecrane. După 2 ani, pot primi maxim 1 oră pe zi, în contextul în care conținutul este unul pe care îl pot înțelege și având adultul ca să îi explice ceea ce vede. Nu este exclus ca tehnologia să fie utilizată pentru progresul cognitiv al copilului, cât timp primește stimulare adecvată și fără ecrane, iar dezvoltarea sa este una firească.
- Dacă suspectați autismul la copilul dvs., mergeți la specialist!
Indiferent de cât a fost expus copilul la ecrane, prezența unor simptome de autism sau întârzierea în dezvoltare necesită un consult de specialitate. Este nevoie să apelezi la neuropsihiatru, pediatru și la psihologul clinician). Chiar dacă este doar o ușoară întârziere în dezvoltarea generală sau cea a limbajului, este necesară intervenția psihologică timpurie.
- Asigurați-i copilului terapia de care are nevoie, chiar dacă dvs. credeți în autismul virtual!
Autismul este o tulburare gravă, prin prisma faptului că afectează semnificativ dezvoltarea copilului. Cu toate că există mai multe abordări terapeutice, singura demonstrată științific este ABA (applied behaviour analysis). Mai ales în situația în care copilul are limbajul subdezvoltat față de vârsta sa și prezintă mai multe comportamente îngrijorătoare, pentru o bună evoluție este necesar să îl înscrieți într-un program de terapie. Expunerea la ecrane poate fi asociată cu întârzierea în dezvoltare; însă este posibil ca simpla eliminare a ecranelor din viața copilului să nu fie suficientă pentru recuperarea întârzierii.
Dacă vrei să fii la curent cu noutățile publicate în această revistă, abonează-te folosind formularul de mai jos!
Bibliografie
Harlé, B. (2019). Intensive early screen exposure as a causal factor for symptoms of autistic spectrum disorder: The case for «Virtual autism». Trends in neuroscience and education, 17, 100119.
Jaffar, M. F., & Mohammed, L. Y. (2022). Mini-Review Virtual Autism in scientific literature and the difference from Classical Autism. Al-Nisour Journal for Medical Sciences, 4(2).
Kaur, N., Gupta, M., Malhi, P., & Grover, S. (2019). Screen time in under-five children. Indian pediatrics, 56(9), 773-788.
Reus, E. J., & Mosley, I. T. (2018). The health and development correlates of screen media exposure in children 0-5yrs: An integrative literature review. Australian Journal of Child and Family Health Nursing, 15(2), 12-21.
Slobodin, O., Heffler, K. F., & Davidovitch, M. (2019). Screen media and autism spectrum disorder: a systematic literature review. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics, 40(4), 303-311.
Zamfir, M. T. (2018). The consumption of virtual environment more than 4 hours/day, in the children between 0-3 years old, can cause a syndrome similar with the autism spectrum disorder. Journal of Romanian literary studies, (13), 953-968.
