Insuficiența renală cronică (IRC) este o afecțiune a rinichilor în care aceștia nu mai reușesc să își îndeplinească funcția de înlăturare a fluidelor și a substanțelor chimice nefolositoare din corp sau funcția de menținere a nivelului optim de substanțe chimice în sânge. Rinichii, supranumiți „sistemul de filtrare natural al corpului” devin incapabili în a elimina excesul de lichide și de reziduuri din sânge; nu mai pot echilibra cantitățile de substanțe chimice din fluxul sangvin și ajung să elimine proteine în urină. IRC este incurabilă și duce la insuficiență renală cronică terminală ce poate fi fatală în cazul absenței unor intervenții medicale corespunzătoare. Cele mai multe simptome nu se instalează până când IRC nu ajunge în stadiile sale avansate- adesea prea târziu ca pacientul să beneficieze de dializă.
Printre semnele și simptomele cele mai frecvente ale insuficienței renale cronice cele se numără: anemia, halena, probleme cu oasele și articulațiile, urinare frecventă, urină spumoasă sau prezența sângelui în urină, dureri de cap, hipertensiune, senzația permanentă de oboseală, urticarie, dureri în partea inferioară a spatelui, greață, pierderea apetitului, voma, edeme pulmonare, acumulare de lichid pleural. Pacienții care primesc diagnosticul de IRC, necesită terapie de suplinire a funcției renale, care constă în hemodializă, dializă peritoneală sau transplant de rinichi. Aceste forme de terapie trebuie urmate în paralel cu o dietă alimentară strictă și cu alte tratamente simptomatice, cum ar fi medicamente pentru anemie și pentru anemie și hipertensiune.
Disfuncții de natură psihologică. Depresia
Bolile cronice cauzează adesea disfuncții de natură psihologică deoarece sunt boli de durată și nu se vindecă complet niciodată. Persoanele care suferă de astfel de boli trebuie să se adapteze la cerințele afecțiunii lor, dar și la măsurile de tratament recomandate de medici.Cele mai frecvente tulburări psihiatrice care apar în rândul populației diagnosticate cu IRC sunt: depresia, tulburările afective, psihozele, schizofrenia, abuzul de droguri, alcoolismul.
Depresia este o tulburare care apare frecvent, iar din acest motiv, ea trebuie tratată cu seriozitate. Se diagnostichează prin prezența mai multor simptome, aflate în evoluție, de ceva timp. A fi trist la un moment dat, în viață, nu este neapărat un fapt patologic. O persoană poate fi tristă fără a fi depresivă. Diagnosticarea depresiei la pacienții cu IRC este greu de efectuat deoarece majoritatea simptomelor se suprapun cu cele ale afecțiunii cronice. Faptul că pacienții cu IRC suferă pierderi multiple: pierd funcția renală, rolul în familie și rolul în serviciu, își pierd mobilitatea și funcțiile sexuale. IRC are un puternic impact negativ asupra pacienților deoarece aceștia, treptat nu mai au autonomie iar astfel imaginea și stima de sine sunt afectate, dar și maniera de relaționare cu ceilalți. Depresia afectează rezultatele terapiei medicamentoase în IRC, aceasta modifică răspunsurile la stres ale sistemului imunitar, are impact asupra nutriției pacientului, acesta își pierde pofta de mâncare și nu mai ajută organismul să lupte împotriva bolii.
Cum arată depresia?
Primul semn al tulburării se referă la un sentiment de tristețe de lungă durată, asociat cu alte simptome:
- sentimente de inutilitate sau vinovăție;
- dificultăți la concentrare sau în luarea deciziilor;
- oboseală sau nivel de energie redus;
- insomnie sau hipersomnie (exces de somn);
- pierderea poftei de mâncare;
- sentimentul de agitație sau de a fi încetinit în toate activitățile;
- gânduri negre, despre moarte sau suicid.
Pacientul are diverse gânduri, precum:
,,Nu pot să fac nimic cum trebuie. Nimic nu îmi merge. Toată lumea se va gândi că sunt un ratat. La urma urmei ei se descurcă foarte bine. Mă simt atât de umilit pentru că sunt inutil. Nu mai am deloc energie, ce rost are? ” (din Dr. Robert L. Leahy, Învinge depresia înainte să te învingă ea pe tine, Ed. For you, București, p. 43).
Asocierea dintre depresie și rata mortalității ridicată ar putea fi generată și de consecințele comportamentale ale consumului de alcool, țigări, sau droguri, absența exercițiului fizic, nerespectarea regimului alimentar și a restricțiilor în consumul de fluide deoarece pacienții simt nevoia să-și acopere golul lăsat de suferința cauzată de boală. Studiile care au utilizat RMN-ul în cazul adulților diagnosticați cu depresie majoră, au furnizat dovezi ale unor anomalii funcționale la nivelul sistemelor neuronale care se ocupă cu procesarea emoțiilor, căutarea recompenselor și reglarea emoțională. Depresia debuta la orice vârstă, iar la femei apariția acestei tulburări este de 1,5 – 3 ori mai mare decât la bărbați începând cu adolescența timpurie.
Distimia – inamicul nevăzut
Această tulburare are aproximativ aceleași criterii de diagnostic, precum tulburarea depresivă majoră. Trăsătura esențială a tulburării depresive persistente (distimia) este prezența unei dispoziții depresive timp de cel puțin 2 ani de zile sau un an în cazul copiilor și adolescenților. Tulburarea debutează în adolescență sau la vârsta de adult tânăr, se poate asocia cu tulburări comorbide de personalitate și ale consumului de substanțe.
Obstacolele care împiedică diagnosticarea depresiei
La bolnavii de IRC, obstacolele din calea diagnosticării depresiei pot ține de caracteristici ale pacientului, ale personalului medical sau de probleme legate de delimitarea simptomatologiei IRC de cea depresivă. În ceea ce privește caracteristicile pacienților aceștia au tendința de a minimaliza simptomele depresive, de a nega boala și de a nu fi de acord cu medicația anti-depresivă. Un prim indiciu al depresiei la bolnavii de IRC ar fi prezența unor schimbări comportamentale, refuzul pacientului de a urma tratamentul. Un alt indiciu, poate fi schimbarea dispoziției afective.
Caracteristicile personalului medical se referă la reticența medicilor nefrologi în a discuta cu pacientul despre apariția unor schimbări de dispoziție sau comportament. Delimitarea simptomatologiei depresive de cea a IRC este problematică deoarece simptomele depresive se suprapun cu unele complicații ale uremiei (stare toxică datorată acumulării excesive a ureei și a altor toxine în sânge).
Tratamentul depresiei în cazul pacienților cu IRC
Bolnavii de IRC care suferă de depresie pot apela la mai multe variante de tratament: psihoterapie, farmacologie, terapie electroconvulsivă. Totuși, terapia farmacologică are efecte negative asupra stării de sănătate a bolnavului, de aceea sunt recomandate abordările non-farmacologice precum: modificarea regimului de dializă, terapia prin exercițiu fizic, și terapia cognitiv-comportamentală. Un alt tip de tratament poate viza terapia cognitiv-comportamentală, realizată de către un specialist în domeniu.
Alte tipuri de terapii
I. Persoanele cu IRC și depresie care întâmpină dificultăți în relaționarea cu membrii familiei pot fi tratați cu ajutorul terapiei sistemice ( de cuplu și familie).
II. Terapia prin muzică este utilă pentru a ameliora simptomele depresive, la pacienții cu afecțiuni cronice.
III. Art-terapia sau terapia prin artă, în toate domeniile: literatură, pictură, muzică etc.
IV. Terapia cu animale
Bibliografie
Aurel Romilă (2004), Psihiatrie Ediția a-II-a, Ed. Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București;
American Psychiatric Association (2016), DSM- V Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, Ed, Medicală Callisto, București;
Muntele Daniela (2016), Optimizarea comportamentului uman în sănătate și în boală, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi;
Ovide Fontaine, Dr. Philippe Fontaine (2008), Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă, Ed. Polirom, București;
Robert R. Leahy (2016), Învinge depresia înainte să te învingă ea pe tine, Ed. For you, București;
Robert R. Leahy, Stephen Holland, Lata K. McGinn (2017), Planuri de tratament și intervenții penru anxietate, Ed A.S.C.R., Cluj-Napoca;
Sasu, Boris, Protocol clinic naţional „Insuficienţa renală cronică la adulţi”, Chişinău, Iunie 2008.
