De ce e atât de dificilă comunicarea cu adolescenții?

Primele dificultăți în relația cu adolescenții pornesc de la simpla comunicare cu ei. Adesea,  părinții au impresia că ,,vorbesc la pereți”, pentru că mesajele lor nu reușesc să determine o schimbare de atitudine sau măcar o reacție din partea copiilor. Comunicarea, în loc să ajute relația lor să se dezvolte, o înrăutățește. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că se comunică inadecvat sau deficitar. Fiecare părinte care încă mai are probleme cu copilul  în ceea ce privește comunicarea,  ar face bine să își pună sub semnul întrebării capacitățile proprii de comunicare,  înainte de a abandona orice speranță. Și dacă tot intră în procesul de reconsiderare sub egida ,,să încercăm și altfel”,  există câteva reguli simple, care se învață repede  și odată aplicate consecvent, pot aduce schimbări surprinzătoare în relația cu adolescenții.

Pentru a-și atinge scopul, comunicarea trebuie să îndeplinească câteva cerințe. Psihoterapeutul Michael Hammond, în cartea sa “Cum să fii părinte bun pentru adolescenți”, ilustrează foarte practic aceste cerințe sub denumirea de ,,cei 5 F: fii concret, fii clar, referă-te la comportament, fii concis și fii receptiv.”

Câteva reguli simple pentru comunicarea eficientă cu adolescentul:

• primul reflex al multor părinți este să reacționeze impulsiv și să se enerveze în fața adolescentului care îl sfidează. Această modalitate de a reacționa antrenează agravarea situației. Prin urmare, a interveni cu calm :,,Înțeleg că nu ești de acord, dar asta este regula” sau ,,Știu că te supără, dar îmi mențin hotărârea pentru că…”

părinții să spună exact ce își doresc de la copiii lor, fără să amestece informațiile între ele, sau informațiile cu sentimentele. Tinerilor le place să le spunem clar ce anume așteptăm de la ei, fără a intra în discuții interminabile;

• părinții pot folosi expresii fără încărcătură emoțională, utilizând cuvinte bine cântărite. Doar așa îi pot ajuta pe adolescenți să primească un mesaj clar și concis, care să nu provoace confuzie sau să intre în categoria manipulării emoționale;
• dacă  pe un părinte îl deranjează ce a făcut copilul, este important să evite amenințările exagerate, criticile în mod repetat sau mai grav, bătaia. Toate acestea au rolul de a-l umili pe adolescent, de a-i afecta stima de sine, rupând legăturile de respect cu părintele;
•  indiferent de greșeala făcută sau de obrăznicia spusă, părintele e bine să nu uite că acel lucru nu îl caracterizează pe copil în totalitate, ca ființă, ci doar spune ceva despre comportamentul lui, într-un anumit moment sau perioadă a vieții lui. Orice caracterizare negativă îi va rămâne copilului în minte și dacă este repetată, la un moment dat va căpăta valoarea unei profeții. E mult mai înțelept să spunem : ,,Ai putea să vii să-ți strângi lucrurile din cameră, te rog?” sau ,, Nu ieși nicăieri până nu faci ordine!”;
•  la fel de important este ca părintele să i se prezinte copilului ca un model de partener în comunicare, adică să dea dovadă el însuși de ceea ce așteaptă de la copilul lui, să fie el însuși receptiv la mesajele primite;
• nu există nicio îndoială că tehnologia ne-a schimbat modul de comunicare cu adolescenții, dar părinții nu pot doar restricționa sau interzice accesul adolescenților în mediul online. Ei pot discuta despre rețelele de socializare, jocurile video, timpul petrecut în fața ecranului, conținutul vizionat, prezentându-le pe un ton calm, avantajele și dezavantajele;

Odată aplicate aceste cerințe minime, dar absolut necesare, abia de atunci se poate merge mai departe în a stăpâni arta comunicării. Pentru a face primii pași în comunicarea adevărată, părinții ar fi bine să mai învețe:
– să socializeze cu copiii lor în fiecare zi, pe diverse teme extrașcolare;
– să îi asculte activ și empatic, fără să intervină cu reproșuri;
– să discute despre stările și sentimentele lor, pentru a-i învăța să și le denumească sau definească;
– să observe cum își schimbă adolescenții  comportamentul sau dispoziția sufletească și să le comunice deschis ce au observat;
– să  folosească parafrazarea sau oglindirea în comunicarea cu ei (să repete ceea ce spune adolescentul  cu aproximativ aceleași cuvinte), pentru a verifica în primul rând dacă ei, ca părinți, au înțeles corect ce a spus copilul lor.

 Prin urmare, aceste abilități de comunicare necesită antrenament și răbdare. Le  putem exersa în fiecare zi, fără a renunța de la prima greșeală. Copiii vor învăța, împreună cu părinții, să comunice corect și avantajele nu vor întârzia să apară. Decisiv este pasul făcut de părinți în această direcție.

Bibliografie

Acker V., Inzirillo C., Lefebvre B., Cum să-ți ajuți copilul?” , Teora, București,  2004;

Peretti A., Legrand J-A., Boniface J, ,,Tehnici de comunicare”, Polirom , Iași, 2001

Valieres S., ,,Trucuri psihologice pentru părinți-educația adolescenților”, Polirom, Iași, 2003