Persoanele care au o tulburare mintală (sau boală psihică, o sintagmă mai cunoscută) sunt printre cei mai discriminați și stigmatizați membri ai societății. Mulți dintre noi am auzit încă din copilărie conceptul de „oameni nebuni” și am învățat că trebuie să ne ferim de aceștia. Între 50 și 60% dintre persoanele cu o tulburare mintală se simt stigmatizați. Citește în continuare ca să afli de ce toate lucrurile pe care le știai despre aceste persoane sunt greșite.

Expresia „tulburare mintală” este de fapt mult mai cuprinzătoare decât ai crede

Majoritatea oamenilor cred că persoanele cu o tulburare mintală au schizofrenie sau o tulburare de personalitate (deși acestea reprezintă mai puțin de 1% din populație), din cauza faptului că percepția la nivel de societate este că persoanele cu o astfel de tulburare au comportamente extreme, nu se pot integra și prezintă semne clare ale bolii. Realitatea este că manualele internaționale de clasificare a tulburărilor conțin o listă mult mai lungă decât ți-ai fi închipuit.

De exemplu, tot în categoria de tulburare mintală se încadrează:

• Alcoolismul;
• Dispoziție negativă timp de câțiva ani (nu suficient de intensă pentru a fi depresie) numită distimie;
• Fobiile (cele care întrunesc criteriile de diagnostic, nu doar simple temeri);
• Dificultățile de adaptare (pensionarea, schimbarea țării de domiciliu etc.);
• Oboseala cronică.

Prin urmare, tulburarea mintală reprezintă de fapt un spectru de gânduri, emoții și gânduri care împiedică o persoană să aibă o bună funcționare pe plan social, educațional, profesional.

Este foarte posibil să cunoști măcar o persoană cu o tulburare mintală

Multe statistici indică faptul că tulburarea mintală este mai răspândită decât ai crede, astfel că până la 25% din oameni au o tulburare mintală la un moment dat în decursul vieții lor. Cele mai recente date arată că în 2020, 20% dintre persoane aveau o astfel de tulburare, deci este o probabilitate mare ca în cercul tău de cunoștințe cineva să sufere de așa ceva și tu să nu ai habar. Poate cineva este depresiv, poate suferă de o anxietate ridicată, ori poate are chiar stres post-traumatic.

Cea mai comună tulburare mintală – anxietatea

Conform statisticilor, cele mai răspândite tulburări mintale sunt:

1. Tulburările de anxietate (28.8%)
2. Tulburările de dispoziție (inclusiv depresia – 20.8%);
3. Tulburări de controlare a impulsurilor (24.8%);
4. Tulburările abuzului de substanțe (14.6%);

Tulburarea mintală cu cea mai mare frecvență este anxietatea.

Cum putem distinge anxietatea de îngrijorările și fricile firești, pe care le avem cu toții?

• În primul rând, dacă este normal ca noi să simțim frică și îngrijorare în situații stresante, persoanele cu anxietate resimt aceste lucruri în mult mai multe circumstanțe, unele care nu sunt stresante în mod normal.
• În al doilea rând, frica este generată de închipuirea potențialului pericol, și nu de un pericol real.
• Și în al treilea rând, frica atinge cote extreme, prin puternice manifestări fizice (puls crescut, respirație accelerată sau respirație dificilă, tremurat, probleme de concentrare, durere în piept), ajungându-se uneori chiar la atacuri de panică.

Anxietatea poate lua forma mai multor tulburări diverse: anxietate generalizată, tulburarea de panică, tulburare de stres post-traumatic, anxietate socială, tulburare obsesiv-compulsivă. Evenimentele recente la nivel mondial (pandemie, război, criză economică) nu fac decât să ne accentueze anxietatea, care poate conduce la o tulburare dacă nu se intervine din timp. Chiar și în cazul în care o persoană dezvoltă o tulburare de anxietate, aceasta se poate trata, iar eficiența intervenției este cu atât mai mare cu cât se intervine mai repede

Mit: oamenii cu o tulburare mintală sunt agresivi și periculoși

Faptul că persoanele care suferă de o tulburare mintală sunt periculoase este unul dintre cele mai răspândite stereotipuri în societate, fiind transmis și copiilor încă de la vârste fragede. Cercetările care au vizat acest aspect au demonstrat însă că frecvența persoanelor cu o tulburare mintală și care au avut comportamente agresive este foarte mică (în jur de 2%, de regulă doar la tulburări severe și în combinație cu utilizarea unor substanțe precum droguri sau alcool) și că nu diferă semnificativ de frecvența violenței la persoanele fără un diagnostic. Majoritatea persoanelor cu o tulburare mintală pot duce o viață normală, dacă primesc tratamentul adecvat.

Prejudecățile noastre față de o tulburare mintală îi afectează negativ pe cei care suferă de aceasta, mai mult decât ai crede

Multe studii au investigat stigmatizarea față de aceste tulburări, adică modul în care oamenii își formează anumite prejudecăți față de persoanele cu o tulburare mintală și, în consecință, îi evită sau îi discriminează. Stigmatizarea se realizează în etape:

1. Oamenii află că o persoană are o tulburare mintală.
2. Ne aducem aminte stereotipurile: „este nebun”, „nebunii sunt periculoși”, „nu vrei să ai de-a face cu ei”, „au o viață ratată”.
3. Dacă noi credem aceste stereotipuri, ele se transformă în prejudecăți: „cred că este nebun și periculos”.
4. Îi discriminăm, conștient și inconștient.

Persoanele care au o tulburare mintală percep aceste prejudecăți și discriminări, astfel că se așteaptă constant că vor fi stigmatizați. Consecința este că ei nu mai caută ajutor, nu încearcă să se trateze, le scade stima de sine și apar uneori și simptomele depresive. De asemenea, le scade auto-eficacitatea, adică încrederea că pot obține o performanță, ceea îi descurajează să mai depună efort pentru a se integra în societate, să își facă prieteni, să își facă o carieră. Astfel, ca o profeție care se auto-îndeplinește, ei dezvoltă mai multe simptome care le exacerbează pe cele deja existente și specifice tulburării și nu reușesc să se integreze.

Oamenii cu o tulburare mintală au nevoie de acceptare și ajutor, atât specializat, cât și suport moral. Dacă ai o persoană apropiată cu o astfel de tulburare, vrei să știi cum să abordezi în general aceste situații, ori pur și simplu vrei să afli mai multe informații pe această temă sau din psihologie în general, lasă-ne adresa de e-mail pentru a fi la curent cu următoarele articole pe această temă!

Surse

Angermeyer, M. C., Beck, M., Dietrich, S., & Holzinger, A. (2004). The stigma of mental illness: patients’ anticipations and experiences. International Journal of Social Psychiatry, 50(2), 153-162.

Kessler RC, Berglund P, Demler O, Jin R, Merikangas KR, Walters EE. Lifetime Prevalence and Age-of-Onset Distributions of DSM-IV Disorders in the National Comorbidity Survey Replication. Arch Gen Psychiatry. 2005;62(6):593–602. doi:10.1001/archpsyc.62.6.593

Lai, Y. M., Hong, C. P. H., & Chee, C. Y. (2001). Stigma of mental illness. Singapore medical journal, 42(3), 111-114.

National Collaborating Centre for Mental Health (UK). Common Mental Health Disorders: Identification and Pathways to Care. Leicester (UK): British Psychological Society (UK); 2011. (NICE Clinical Guidelines, No. 123.) 2, COMMON MENTAL HEALTH DISORDERS.

Overton, S. L., & Medina, S. L. (2008). The stigma of mental illness. Journal of Counseling & Development, 86(2), 143-151.

Rueve, M. E., & Welton, R. S. (2008). Violence and mental illness. Psychiatry (Edgmont (Pa.: Township)), 5(5), 34–48.