Tulburarea de spectru autist (Autism Spectrum Disorder – ASD), autismul infantil, sau mai simplu, autismul, reprezintă sintagme care fac referire la același sindrom. Cuvântul „autism” a apărut din ce în ce mai des pe buzele tinerilor părinți, mai ales că această tulburare este prezentă la 1 din 44 de copii. Citește în continuare acest articol ca să afli ce este autismul, cum îl identifici și cum se tratează.
Ce înseamnă autism?
Contrar credinței generale, autismul nu este o boală, ci o tulburare sau un sindrom. Practic, autismul este o condiție pe viață, cu care o persoană se naște. Aceasta presupune o afectare a abilităților sociale, a comunicării și a comportamentului. Printre criteriile de diagnostic se numără:
- Dificultăți de a iniția și a susține interacțiunile sociale, de a-și adapta comportamentul în diferite contexte, de a utiliza limbajul și gesturile;
- Comportamente repetitive, de tip motor, cu obiecte ori verbale;
- Preferință puternică pentru rutine, ritualuri care să rămână neschimbate;
- Manipularea neobișnuită și repetitivă a obiectelor;
- Sensibilitate senzorială (aversiune sau preferință pentru lumini, sunete puternice, texturi);
- Dificultăți de comunicare și socializare.
Semnele de autism – pe înțelesul tuturor
Criteriile de diagnostic de mai sus sunt destul de teoretice și dificil de înțeles, dar îți vom indica și o serie de semne ale autismului care pot fi identificate cu ușurință. Fiecare copil cu autism are un amestec diferit de semne și simptome – niciunul nu este identic. Astfel, dacă un copil nu merge pe vârfuri, nu înseamnă că nu are tulburare de spectru autist; este nevoie să vedem dacă sunt și alte semne prezente.
Semne de autism care se văd până la 12 luni
- Copilul nu reacționează mereu la vocea mamei;
- Nu urmărește cu privirea obiectele;
- Nu se uită în ochii celor din jur;
- Nu arată cu degetul;
- Nu răspunde când își aude numele.
Semne de autism care se pot manifesta până la 24 de luni:
- Nu spune o propoziție din 2 cuvinte până la 2 ani;
- Nu se joacă prin imitație;
- Nu vrea să atragă atenția asupra sa;
- Nu e interesat de lucrurile arătate de adult;
- Preferă să se joace singur;
- Are comportamente stereotipe: aliniază obiecte, le flutură, închide și deschide uși, se înclină să privească obiecte.
- Se joacă repetitiv (de exemplu, face și desface iar și iar un puzzle).
Semne de autism la copii mai mari de 2 ani:
- Nu reușește să își facă prieteni cu care să aibă un joc susținut, să poarte conversații;
- Lipsa dorinței de a imita și de a folosi jucăriile creativ;
- Nu arată obiecte la cerere („Arată ușa!”);
- Nu înțelege emoțiile „vesel”, „trist”, „nervos”;
- Lipsa de reacție când își aude numele;
- Are rutine fixate la care nu vrea să renunțe (diferite trasee, ordine de a folosi obiecte, ordinea în care face anumite lucruri);
- Nu execută comenzi foarte simple;
- Tonalitate bizară a vocii (spune afirmații ca pe întrebări);
- Când intră într-o încăpere, nu privește persoanele;
- Nu are o reacție când intră cineva în cameră, când se aude un sunet;
- Nu reușește să își comunice nevoile și dorințele (uneori ia mâna adultului pentru a-i arăta ce vrea).
Cauzele autismului – mit și adevăr
Studiile științifice nu au reușit încă să identifice cu certitudine cauza declanșatoare a autismului, cu toate că de-a lungul timpului au existat mai multe ipoteze. Acestea însă continuă să circule, deși sunt niște mituri.
Mitul #1: Vaccinurile cauzează autismul.
Această teorie a pornit de la un studiu realizat în 1998, dar care nu respecta rigorile științifice, astfel că și concluziile lui sunt eronate. Există copii cu autism care nu au primit nici un vaccin, la fel cum alții copii cărora li s-au făcut toate vaccinurile copilăriei nu au autism. Studiile mult mai recente, care au fost realizate respectând metodologia științifică, au infirmat orice asociere între vaccin și autism. Mai multe informații despre această tematică poți citi aici.
Mitul #2: Autismul apare la copiii care nu sunt iubiți și îngrijiți adecvat.
Nimic mai fals! Foarte mulți copii cu autism s-au născut în familii iubitoare și care le oferă îngrijirea necesară, la fel cum alți copii abandonați de părinți nu au autism. Prin urmare, lipsa implicării nu produce apariția autismului; acesta era prezent de la naștere. Singurul sâmbure de adevăr din această idee e că este posibil ca un copil cu autism să aibă un nivel de dezvoltare mai ridicat dacă a avut un părinte care a încercat să îl învețe diverse lucruri – ceea ce psihologii numesc ca fiind o „stimulare cognitivă” a copilului. Lipsa unei stimulări cognitive poate face semnele autismului mai vizibile.
Ce este de făcut când suspectezi autismul la copilul tău?
În primul rând, este nevoie să confirmi sau să infirmi suspiciunea, deci să apelezi la un consult de specialitate. Cei care te pot ajuta sunt medicul neuropsihiatru și psihologul clinician. Medicul neuropsihiatru va realiza un consult sumar pe baza observației și a ce îi transmite părintele. Psihologul clinician poate aplica un test de autism, cu rol de diagnostic, cum este ASRS (Autism Spectrum Rating Scale) sau ADOS (Autism Diagnostic Observation Schedule).
Avantajul unei evaluări la psihologul clinician este că aceasta îți poate oferi mai rapid o concluzie și nu este nevoie de control peste câteva luni pentru a confirma diagnosticul. Acesta se poate pune în urma a maxim câtorva ședințe de evaluare. De asemenea, un diagnostic timpuriu oferă șansa de a începe mult mai repede terapia, care este cu atât mai eficientă, cu cât copilul tău o primește de la o vârstă mai fragedă.
Tratamentul autismului. Se vindecă?
Conform studiilor științifice, terapia care dă cele mai mari rezultate în ameliorarea simptomelor autismului este terapia ABA, sau analiza comportamentală aplicată (Applied Behavioral Analysis). Aceasta are la bază principiul că utilizăm recompensarea pentru a crește frecvența comportamentelor dorite și a scădea frecvența celor nedorite. Recompensarea este diversificată, în funcție de specificul copilului: se utilizează alimente, dar nu numai: jocuri, activități preferate, lauda, zâmbetul, interacțiunea cu adultul, jocuri de mișcare etc.
De exemplu:
Vreau să fac încât copilul să mă privească mai des în ochi. De fiecare dată când el o va face voluntar, îi voi oferi recompense: îl laud („Ce frumos m-ai privit!”), îi fac baloane de săpun, îl gâdil, în funcție de ce îi place copilului.
Sau:
Vreau să îmi învăț copilul să ceară ce își dorește. Întrucât nu știe cum, îl ajut – îi dau prompt: îl pun să arate cu degetul arătător sau să spună cuvântul după mine („Jocul!”). Imediat ce a cerut prin indicare sau verbal, îi ofer recompensa; în acest caz, recompensa este exact obiectul pe care și-l dorea – jocul.
Ce va învăța copilul prin intermediul terapiei?
Terapia ABA are o gamă largă de abilități care pot fi predate copilului. Printre acestea se numără:
- Limbajul expresiv (ceea ce exprimă);
- Limbajul receptiv (ceea ce înțelege);
- Autonomia personale (deprinderi de igienă, de alimentare, îmbrăcare, toaletă);
- Abilități sociale (să salute, să răspundă la întrebări, să pună întrebări, să își aștepte rândul, să urmărească gesturile persoanelor, să nu întrerupă conversații etc.);
- Jocul – învață să se joace funcțional cu obiectele și adecvat vârstei;
- Abilități pentru școală (matematică, scriere, citire).
Succesul terapiei depinde de mai mulți factori. În primul rând, vârsta copilului este foarte importantă: dacă terapia se începe până în 2 ani, progresele vor fi foarte rapide și vizibile. Progrese se pot face și după vârsta aceasta, însă șansele de recuperare scad odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, contează numărul de ore săptămânale de terapie, precum și profesionalismul terapeuților și coordonatorilor. Aceștia trebuie să parcurgă formări speciale pentru a aplica terapia ABA. Și nu în ultimul rând, în recuperarea copilului cu autism este vitală implicarea părinților.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi articole din revista noastră, lasă-ți adresa de e-mail mai jos și vei afla imediat ce acestea apar pe site!
Surse
DeStefano, F. (2007). Vaccines and autism: evidence does not support a causal association. Clinical Pharmacology & Therapeutics, 82(6), 756-759.
ICD-10, The ICD-10 Classification of Mental and Behavioural Disorders: Diagnostic Criteria for Research. Geneva: World Health Organization, 1993
Lord, C., Cook, E. H., Leventhal, B. L., & Amaral, D. G. (2000). Autism spectrum disorders. Neuron, 28(2), 355-363.
Schramm, R. (2020). Motivație și recompensă. Cum să combați autismul cu propriile arme. Editura Frontiera
Ziatas, K., Durkin, K., & Pratt, C. (1998). Belief term development in children with autism, Asperger syndrome, specific language impairment, and normal development: Links to theory of mind development. The Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allied Disciplines, 39(5), 755-763.
