Numărul în continuă creştere al divorţurilor nu mai este o surpriză pentru absolut nimeni. Se întâmplă la nivelul tuturor ţărilor, iar Romania nu face excepţie. Un studiu efectuat în 2021 identifică că în România un cuplu rezistă în medie 8,9 ani înainte de a ajunge la divorţ. Atenţie, este vorba de durata medie! Iar aceasta se situează sub media europeană de 11,7 ani (SURSA: https://mindeducation.ro ).
Alte statistici indică creşteri ale procentului de divorţuri în perioada de izolare Covid. Astfel în 2019 una din patru căsătorii se finaliza cu divorţ. În timp ce în 2020 procentul creşte la una din 3,5 (SURSA: https://insse.ro ).
Oare numărul în continuă creştere al divorţurilor reprezintă doar o ştire
alarmistă?
E de ajuns să deschidem orice emisiune de ştiri, sau orice pagină de social media şi găsim cel puţin un anunţ despre divorţuri. Chiar în cercul de prieteni, cunoştinte, rude, aproape zilnic aflăm despre câte o separare ori despărţire.
Astfel de ştiri produc un sentiment de teamă şi anxietate oricui se află, sau doreşte să formeze un cuplu. Oare va rezista acesta? Este deja condamnat la divorţ? Eu unul cel puţin, îmi doresc o familie fericită, prosperă şi care să dureze. Iar după ce am trecut printr-un număr de despărţiri înţeleg că nu toţi privesc lucrurile astfel. Sincer, mă gândesc uneori cu teamă că aşi putea fi afectat de trendul general.
Mie nu îmi place singurătate, ci cuplul!
Sunt oare demodat?
Este dorinţa mea atât de rea?!
STRUCTURA ARTICOL
Acest articol are trei părţi importante:
În prima parte descriem situaţia la zi cu privire la rata divorţurilor în România şi la nivel modial,
În a doua parte discutăm despre motivele care duc la separare şi despre percepţia despre relaţii, sau modul în care suntem educaţi în prezent,
Iar în a treia parte identificăm câteva explicaţii şi posibile metode de a dobândi o viaţă sănătoasă, în cuplu ori singuri.
La ce tipuri de divorţ ne referim în acest articol? Cauzele acestui pas
trebuie diferenţiate foarte clar!
Articolul nu se referă la situaţiile întemeiate ale unor divorţuri. Violenţa în familie, neasumarea responsabilităţilor, lipsa de sinceritate, sau chiar de potrivire şi de obiective comune ale partenerilor. Iată doar câteva motive care fac o relaţie să nu mai poată continua, indiferent de eforturile unuia sau a altuia dintre parteneri.
În restul cazurilor, tot mai multe, rupturile au motivaţii mult mai puerile. Neinţelegerile şi complicaţiile unei vieţi de cuplu sunt date drept motive. La fel şi separările care intervin din plictiseală, din lipsa de implicare, sau chiar din lipsa disponibilităţii unor persoane de a avea o relaţie. Uneori nu există nici măcar dorinţa pentru acest pas. Totul este făcut în grabă, ca un moft, iar apoi apar temerile şi frustrările. Evident pentru acestea se pot găsi numeroase motive, iar explicaţii pot fi multiple. Şi, mai întotdeauna este vina celuilalt. Aşa cum dealtfel ne-am obişnuit deja (o afirmaţie care spune atât de multe despre noi !!!).
Însă, vrem nu vrem, atunci când o ruptură intervine, ne facem în mod inconştient o analiză. Indiferent cât de dur, de rece, de insensibil ar fi cineva, tot se gândeşte la cauze. Depinde de fiecare dacă consideră acest pas a fi unul bun sau rău. De obicei clarificările le avem după puţin timp şi tot atunci ne punem şi întrebări. Ce s-a întâmplat, care a fost sau este motivul, oare chiar este aşa cum am considerat eu?
Este cealaltă persoană atât de rea, iar eu atât de bun/ă?!
Putem considera că noua modă în care „este mai bine să fii singur”, este o cauză de a divorţa ?!
Curentul „este mai bine să fii singur” este intens mediatizat în prezent. Individualismul promovat pe toate planurile pune accent pe dorinţele şi pe avantajele proprii. Dacă ceva este prea dificil de obţinut sau de păstrat, atunci este bine să renunţi. Iar binele tău, înseamnă să nu îţi asumi nici o responsabilitate. Cu atât mai puţin pentru greşeli, sau de ce nu, pentru ezitări…
Aşadar, când ceva nu merge rău, pentru a fi TU fericit, celălalt trebuie să fie VINOVAT. Dar, oare este vorba exclusiv de vina cuiva? Cu toţii ne întrebăm, ce se întâmplă de fapt? De ce este atât de „la modă” să ne despărţim. Chiar este mai bine să fim singuri, să ne petrecem zilele, serile şi momentele în izolare? Facem asta pentru că dă bine? Sau este mai degrabă un comportament de fugă, pentru că nu ştim să ne reţinem atunci când reacţionăm.
Procedăm corect renunţând atât de uşor la cel de alături?
Ştiu că mesajul, direct sau ascuns, este peste tot. Renunţă, fii singur, relaţiile ţin de trecut, căsătoria cu atât mai mult. Ce sens are să mai fii cu cineva, când poti fi singur?! Este o întrebare din mintea tuturor, atunci când dăm de greu în relaţii.
În prezent luăm extrem de uşor decizia de a rupe o legătură. Pare mult mai simplu să plecăm, decât să facem un efort. Însă nu trebuie să luăm deciziile care ni se potrivesc, care ne fac fericiţi ???!!!! Cu adevărat a sta într-o casă goală şi a tânji după ieşirile cu prietenii, ne fac viaţa mai frumoasă?
Numărul în continuă creştere al divorţurilor este un trend mondial
Trendul privind numărul în continuă creştere al divorţurilor este înregistrat deja de mai multe generaţii. Din 1964, rata căsătoriilor în UE a scăzut cu peste 50 % în termeni relativi. În acelaşi timp, rata divorţurilor s-a dublat. Campioane la divorţuri sunt întocmai ţările baltice şi nordice, acolo unde politicile antifamilie au fost cele mai puternice. În special în acele zone, persoanele decid cu tot mai mare uşurinţă să divorţeze. Ba mai mult, după acest pas, s-a observat că însăşi noţiunea căsătoriei a căzut în dizgraţie (SURSA: https://ec.europa.eu/eurostat/).
Care sunt cele mai des intalnite explicatii?
EXPLICAŢIILE FEMINISTE: una dintre mişcarile care au condus la trendul descendent al casătoriilor şi natalităţii, este cea feministă. Principalele scopuri asumate de membrii curentului, ţin de creşterea implicării femeilor la tot ceea ce ţine de economie şi societate. Dacă anterior acestea aveau roluri preponderent familiale şi casnice, în prezent se consideră exact opusul. Anume că femeile trebuie să se realizeze pe aceleaşi planuri ca şi bărbaţii. Evident că astfel nu mai rămâne timp suficient pentru altceva (SURSA: Rampage, 2002).
EXPLICAŢIILE SOCIALE: noţiunea de relaţie şi comuniune nu mai este nici respectată, nici preţuită. Dacă generaţiile anterioare au fost educate punând cuplul, familia şi grupul, pe primul loc, acum important este doar individul. Binele nostru, fericirea comună, a capătat o conotaţie denaturată. Deşi mass media subliniază nevoia de implicare în comunitate, acest lucru nu implică şi relaţiile (SURSA: Lebow, 2019).
EXPLICAŢIILE POLITICE: Modelul nordic care a acaparat în prezent întreaga mass media, consideră că libertatea poate fi atinsă doar la singular. Familia nu îşi mai are sensul. Nici măcar scopul natural, al tuturor fiinţelor, de a avea urmaşi, nu mai este important. O idee promovată tot mai des, este cea a creşterii copiilor în centre specializate. Astfel părinţii ar avea iarăşi libertarea necesară! Însă ne punem întrebarea, oare a fi părinţi se referă doar la procesul naşterii, sau tocmai la timpul petrecut cu copiii? (SURSA: Trent, 1989).
Ce spun studiile despre numărul în continuă creştere al divorţurilor?
Ceea ce se promovează intens de mulţi ani, sunt doar studiile care confirmă poziţia oficială. Europa în primul rând, vrea să devină o schimbătoare de opinii, o deschizătoare de drumuri. numărul în continuă creştere al divorţurilor este o consecinta. Ca sistem politic are nevoie să renunţe la tot ce ţine de trecut, pentru a se defini ca autoritate. Iar de trecut ţin atât credinţele religioase, cele naţionaliste, cele financiare, cât şi cele care se referă la relaţii, familie, copii.
Pe de o parte, sunt studiile care afirmă că singurătatea este varianta corectă de a trăi. Toate se concentrează pe dificultăţile asociate vieţii de cuplu, pe concesiile şi negocierile care trebuiesc făcute Mai mult, se induce ideea că relaţiile sunt benefice exclusiv bărbaţilor. Practic se respectă şi direcţia sexistă, a respingerii masculinităţii în toate formele ei. Femeile sunt purtătoare ale unei poveri, în căsătorie; soţii au doar avantaje! (SURSA: Holden, 1991; Schoen, 2022).
Pe de altă parte, sunt cercetările care indică beneficiile celor care formează cupluri. Lucrurile diferă între căsătorii, cupluri neoficiale, relaţii uzuale, însă toate indică avantaje nete. Evident rezultatele acestor cercetări sunt mai degrabă trecute cu vederea, sau contestabile. Prin urmare şi numărul cercetărorilor care doptă această perspectivă, contra curentului, este limitată (SURSA: Wu, 2002).
Dar, ce se întâmplă de fapt? De ce nu mai reuşim să păstrăm o relaţie?
Mi-e greu să cred că sunt oameni care nu au avut cel puţin o relaţie în viaţă. Sau oameni care să nu fi trecut cel puţin printr-o separare, ori despăţire. Evident, mă refer la cei trecuţi de adolescenţă.
Atunci, se pune întrebarea cum de reuşim, în ciuda experienţei să facem alegeri proaste.
Cum reuşim să începem relaţii care uneori sunt condamnate din start?
Cum reuşim să le sfârşim pe cele care sunt cât se poate de bune?
Sau, cum reuşim să renunţăm la cei mai minunaţi oameni?
Cred că una dintre explicaţii este nevoia de suferinţă, pe care o avem fiecare dintre noi. Dacă până acum se discuta de hrănire, siguranţă, realizare, ca nevoi fundamentale umane… Cred că de acum ar trebui să fie analizată cât se poate de serios şi dorinţa noastră de a suferi. A fi singur nu este sinonim cu suferinţa. Totodată, a fi singur dar a tânji după o relaţie, este dificil.
În plus, consider că este o decizie bazată pe criterii din ce în ce mai economice. Sentimentele şi emoţiile nu mai sunt valorizate în aceeşi măsură acum. Aparent, deşi lucrurile nu se spune direct, se consideră tot mai des că a fi singur este mai „eficient”. În primul rând financiar cheltuielile par mai mici. Apoi, este posibilă o economie de timp, întrucât aceasta resursă limitată nu mai trebuie dedicată altcuiva. Ba chiar, este şi o economie de atenţie şi afecţiune, care sunt deja epuizate prin intermediul social media şi a stimulilor generali.
Ar trebui să fim îngrijoraţi de numărul în creştere al divorţurilor?
Înainte consideram că noi suntem cumva la adăpost, că alţii procedează astfel. Mai nou însă, fiecare dintre noi ne facem griji că am putea ajunge la despărţire. Dealtfel sunt atâtea clipuri cu teme sugestive. Ascunde-ţi telefonul să nu îl vadă iubita/iubitul! Dacă el sau ea pleacă undeva, crezi că stau singuri? Cum te poate înşela, asta dacă nu a facut-o deja! Încăt este imposibil să ai o relaţie şi spectrul despărţirii să nu fie prezent.
Vrem, nu vrem, numărul în continuă creştere al divorturilor, despărţirilor, separărilor, o confirmă. Într-o lume din ce în ce mai aletă, chiar şi în vieţile noastre am ajuns să alegem mai degrabă riscul. Siguranţa, planificarea, direcţiile clare nu mai sunt căutate, sau dorite. Nu contează că acestea sunt mai potrivite pentru dezvoltarea noastră. Efectiv nu mai sunt interesante!
Ajungem să ne plângem de alegerile facute în absolut orice domeniu. Relaţiile nu reprezintă decât alt motiv unde la scurt timp după ce facem un pas, ne dorim să fugim. Suntem atât de, sau din ce în ce mai, iresponsabili. Găsim o mulţime de defecte celuilalt, alegerii făcute, vieţii de cuplu. Ne consideram întotdeauna peste, sau prea buni. Şi, devenim atât de convinşi de propria dreptate, încât ajungem să detestăm chiar imaginea de a fi cu cineva.
CONCLUZIE ARTICOL
Problema majoră nu cred că este doar îndoiala cu privire la decizie. Şi nici fuga de adevăr, sau scuzele. Acestea sunt oricum raţionalizăîri pe care mintea noastră le produce pentru a linişti.
Ceea ce ne împinge tot mai despre spre renunţare, este felul în care ne raportăm la ideea de relaţie. A fi cu cineva în viaţa de zi cu zi, pare cumva o decădere în raport cu a fi „independent”. Reprezintă o acceptare a unui statut de inferioritate, asociat generaţiei trecute şi depăşite. A unei situaţii de îngrădire şi de control, în care vei renunţa la propriul destin pentru al altuia.
Şi totuşi, dacă a fi singur creează atât de multă fericire, de ce creşte numărul celor depresivi, instabili emoţional?De ce sunt tot mai multe persoanele care nu se simt fericite, care afirmă că nu au nici un scop şi nici un motiv de a trăi? De ce creşte de la o zi la alta numărul celor care se sinucid?
SURSE ACADEMICE
Holden, K. C., & Smock, P. J. (1991). The economic costs of marital dissolution: Why do women bear a disproportionate cost?. Annual review of sociology, 51-78.
Lebow, J. L. (2019). Divorce today. American Psychological Association.
Rampage, C. (2002). Marriage in the 20th century: A feminist perspective. Family Process, 41(2), 261-268.
Schoen, R., Astone, N. M., Kim, Y. J., Rothert, K., & Standish, N. J. (2002). Women’s employment, marital happiness, and divorce. Social forces, 81(2), 643-662.
Trent, K., & South, S. J. (1989). Structural determinants of the divorce rate: A cross-societal analysis. Journal of Marriage and the Family, 391-404.
Wu, Z., & Hart, R. (2002). The effects of marital and nonmarital union transition on health. Journal of Marriage and Family, 64(2), 420-432.
SURSE ONLINE
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Marriage_and_divorce_statistics#Fewer_marriages.2C_fewer_divorces
https://insse.ro/cms/ro/content/evenimente-demografice-%C3%AEn-anul-2019
https://insse.ro/cms/ro/content/evenimente-demografice-%C3%AEn-anul-2020
https://mindeducation.ro/cms/wp-content/uploads/2021/03/Cercetare_MYSMIS-121344.pdf
