Cum ne influenţează atenţia? Pentru fiecare dintre acţiunile, gândurile, emoţiile noastre, atenţia reprezintă liantul care face legătura între capacităţile proprii şi modul în care le aplicăm în situaţii concrete. Atenţia ne poate asigura o zi reuşită încă de dimineaţă, dacă spre exemplu ne luăm proiectul pentru cursul de la facultate (cel pe care în altă zi l-am uitat). Sau, ne poate aduce succesul, sau eşecul, la job, dacă nu ratăm un client interesat. Şi tot ea, reprezintă un atribut psihologic esenţial chiar pentru a supravieţui, când ocolim un canal!
Cum ne influenţează atenţia în mod uzual?
De multe ori acţionăm în mod automat. De exemplu, atunci când vorbim de activităţile pe care le facem zilnic. Ştim că suntem distraţi, când vine vorba de cumpărături, de orele pe telefon şi, mai rău, de şofat. Ne trezim în ultima clipă, înainte să facem un accident. Sau, cu produse în coş, pe care nu ştim să le fi cumpărat. Ori, deloc plăcut, cu un scârţâit de roţi, când atenţi la telefon traversăm fără să ne asigurăm.
Aşa că, da! Ştim cu toţii cum ne înfluenţează atenţia. Şi cât este de importantă! Însă, de foarte multe ori, nu reuşim efectiv să ne concentrăm pe lucrurile esenţiale.
Tocmai de asta ne întrebăm aproape zilnic:
- Cum am putut să ratez ceva atât de evident?
- Cum să fac, pentru a fi totuşi mai atent?
- Aleg subconştient, sa nu fac lucrurile cum, sau când, trebuie?
- Fac asta în mod conştient sau nu?
- E un fel de mod de autosabotare?
- Cât de mult şi de intens mă pot concentra?
- Am această capacitate, sau e ceva care îmi lipseşte?
- Pe ce anume să mă axez când încep ceva?
- Cât de multe resurse să folosesc pentru asta?
- Sunt capabil să mă focusez un timp mai îndelungat?
Cum ne influenţează atenţia, absolut toate deciziile?
Toţi vorbesc despre inteligenţă, putere, motivaţie, planificare când vine vorba de succes, fericire, plăcere, linişte.
Însă, nimeni nu spune nimic despre cât de greu este să ne trezim dimineaţa. Ori, banalul să fim punctuali, cum ne pare uneori. Şi, cât de dificil este să spunem şi să facem ce trebuie şi când trebuie. Cât de uşor este să uităm, din întâmplare, câte un lucru mărunt care apoi s-ar putea dovedi esenţial. Şi, ce să mai spunem, cum putem să ratăm avionul când plecăm în concedii, la fel, dacă nu suntem atenţi preţ de o clipă!
Doar un moment să ne gândim… Cât de importantă este atenţia când eşti cu iubita, sau iubitul la întâlnire. Ori, cât de importantă este atenţia, când analizezi ceva important. Sau, cât de importantă este atenţia în activitatea pe care o desfăşori la job.
Da. Atenţie este o caracteristică care ne influenţează viaţa în cele mai profunde moduri. Pare uneori lipsită de importanţă, dar, fără ea suntem condamnaţi să ratăm unele dintre cele mai importante momente.
Este important cum ne influenţează atenţia?
Pentru a răspunde la întrebarea din titlu, haide să luăm un exemplu banal.
Să spunem că eşti cel mai bun, sau cea mai bună angajată din firmă. Ţi-ai dovedit în numeroae ocazii capacităţile şi inteligenţa. Iar acum urmează să fii avansat pe un post superior, poate chiar să devii partener. Eşti lăudat, lăudată de toţi ca viitoul boss. Şi, la prima întâlnire, cea mai importantă şi care îţi va schimba cariera, eşti întrebat de şef, ori şefă, ceva banal legat de activitatea ta. Ce faci atunci dacă, tu, nu eşti în stare să răspunzi. Tot ce contează nu este activitaeta ta de până atunci. Şi nici cât de multe poţi face pentru firmă. Relevant este acest moment unic, iar tu nu ştii să răspunzi, întrucât ai uitat să verifici acel aspect simplu. Încerci să o dregi cumva, dar lucrurile merg din rău în mai rău. Efectiv nu te poţi focusa asupra subiectului şi nu îţi poţi reaminti lucrurile atât de banale, încât până şi omul de la curăţenie le-ar şti. Şi asta se întâmplă fie pentru că înainte nu le-ai dat atenţie. Fie pentru că acum, tot atenţia este cea care îţi lipseşte.
Deci atenţia nu este doar importantă. Este chiar esenţială pentru a reuşi în acţiunile propuse. Mai mult, trebuie să fie exact când trebuie şi cum trebuie. Anxietatea, stresul cotidian evident influenteaza in mod negativ propria atentie.
Cum ne înfluenţează atenţia în mod efectiv
A fi atent este sinonim cu a fi concentrat, orientat spre un scop, obiect, sau către o acţiune. Atenţia, sau concentrarea, reflectă capacitatea ta personală de a ignora orice altceva este diferit, sau ceea ce intervine în câmpul perceptiv şi a rămâne focusat strict către ţelul tău. Când esti atent nimic şi nimeni nu te poate distrage.
Caracteristica cea mai importantă a atenţiei, este selectivitatea. Ea face trimitere la capacitatea unei persoane de a pune în centrul preocupărilor sale un singur element de interes (ideea focusării în mai multe direcţii, nu are o bază reală!). Oricare alt element intervine în acest câmp de focalizare este ignorat sau evitat. Selectivitatea este o acţiune conştientă şi chiar un efort!
De ce este util să ştim cum ne înfluenţează atenţia ?
Dacă ai fost într-o situaţie în care atenţia fie ţi-a lipsit pe moment, fie a fost mai slabă decât te aşteptai, înţelegi de ce este util să ştii totul despre atenţie. Eu unul am fost în situaţii de acest gen şi îmi doresc să fi fost mai focusat.
Oricum ar fi, dacă te gândeşti la utilitatea atenţiei poţi lua în calcul cel puţin următoarele întrebări:
- Cum te-ar putea ajuta dacă, atunci când ştii că ai cel mai bun proiect, ai fi sigur/ă şi că îl vei depune la timp?
- Cât de util ar fi dacă, pe lângă că eşti cel mai motivat/ motivată din firmă, vei şti cu toată siguranţă că nu ratezi întâlnirea demonstrativă?
- Cum ar fi dacă, în loc să fii cu mintea împrăştiată la problemele de acasă, sau la vacaţa plănuită, ai rămâne atent în timpul sedinţelor importante şi ai avansa?
- Sau cât de bine te-ai simţi, dacă efortul de a rămâne concentrat nu ţi-ar mai produce durerea de cap ca acum?
Dacă dorești mai multe informatii despre acest subiect, aboneaza-te aici la newsletter-ul nostru.
Bibliografie
Cosmovici, A. (2016). Psihologie generală. Elefant Online.
Dănuţ, S. S. (2018). Elemente de psihologie socială aplicată în arhitectură şi design.
Pânișoară, G., & Sălăvăstru, D. (2016). Copilăria şi adolescenţa: provocări actuale în psihologia educaţiei şi dezvoltării. Elefant Online.
Styles, E. (2006). The psychology of attention. Psychology Press.