Acasă Psihologia Relațiilor Există o cauză genetică de apariţie a depresiei?

Există o cauză genetică de apariţie a depresiei?

Putem răspunde astăzi, dacă anumite gene pot fi cauza de apariţie a depresiei? Mai întâi trebuie să conştientizăm că acesta reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte ale studiilor recente din psihologie. Discuţiile privind situaţiile care conduc la depresie, sunt la ordinea zilei. În special în ultimii ani, aceastei afecţiuni i s-a acordat un rol special.
Dacă în secolele trecute afecţiunea nici măcar nu era recunoscută, lucrurile stau altfel în prezent. Depresia este prezentă în tot ceea ce înseamnă mediatizare publică, educaţie preventivă, sistem medical şi intervenţional, la nivel global.

Schimbarea de perspectivă se datorează recunoaşterii depresiei ca una dintre problemele medicale cele mai importante din acest secol. Mai mult, aşa cum se prezintă situaţia socială şi economică, efectele şi implicaţiile datorate depresiei se anunţă a fi chiar mai grave pentru următoarele generaţii.
Pe de o parte, acest lucru se întâmplă pentru că depresia este o afecţiune foarte răspândită. Oricine ar putea fi depresiv şi să nu realizeze pericolul real la adresa propriei stări de bine, dacă nu cunoaşte manifestările. Pe de altă parte, deoarece simptomele afecţiunii sunt deseori trecute cu vederea, boala ajunge să se agraveze producă daune uneori iremediabile. Aici ne referim la efecte asupra persoanei, a relaţiilor, a activităţilor. Practic nu există aspect ale vieţii care să nu fie afectat, dacă se ajunge în acest punct.

Cuprins articol cauze de apariţie a depresiei

Te invit sa parcurgi acest material bine documentat. Vei înţelege şi modul în care această afecţiune reprezintă o ameninţare permanentă, reală şi imediată la adresa stării de bine, fericirii şi reuşitei tale.

  1. Statistici cu privire la efectele şi cauzele de apariţie ale depresiei;
  2. Cât de puţine se cunosc cu privire la cauzele de apariţie a depresiei;
  3. Cum este percepută cu adevărat depresia?
  4. De ce este atât de controversată depresia, când avem la dispoziţie atât de multe informaţii?
  5. Factori şi situaţii considerate surse de apariţie ale depresiei;
  6. Reprezintă genele surse de apariţie ale depresiei?
  7. Ipoteze favorabile unor predictori genetici cu privire la apariţia depresiei;
  8. Dovezi care infirmă cauzele genetice ale depresiei;
  9. Alte cauze de apariţie a depresiei, diferite de cele genetice;
  10. Un semnal de alarmă cu privire la explicarea genetică a depresiei. Ce anume nu ne permite să ne vindecăm, să fim mai bine?
  11. Concluzie articol.
www.pixabay.com

Puteţi căuta mai multe informaţii despre acest subiect sau altele similare direct pe platforma noastră, accesând acest link!

Statistici cu privire la efectele şi cauzele de apariţie a depresiei

Depresia, şi mai ales episodul depresiv major, reprezintă o preocupare majoră a sistemelor de sănătate în 2022. Afecţiunea a devenit deja a doua cauză medicală majoră la nivel global. Se estimează că până în 2030 procentul persoanelor afectate va creşte progresiv.

În SUA peste 15.08% dintre tinerii între 12 şi 17 ani au suferit cel puţin un episod depresiv major în 2021. Cazurile noi se înmulţesc cu cel puţin 1.24% în fiecare an. Copiii şi tinerii care prezintă simptome de depresie, este foarte probabil să le dezvolte şi în viţa adultă. Peste 10.6% dintre tineri trebuie să facă faţă zilnic simptomelor de depresie. Iar numărul celor care trec prin episoade severe ale afecţiunii au crescut cu peste 197000 faţă de 2021 (SURSA: https://www.mhanational.org/issues/2022/mental-health-america-youth-data).

În Europa prevalenţa depresiei variază între 5-10%, existând diferenţe în principal în funcţie de zonă şi de ţară. Valori diferenţiate sunt înregistrate şi în funcţie de genul persoanei. Procentul global al celor cu depresie este de 7.74% în cazul femeilor şi de 4.89% în cazul bărbaţilor, aşa cum reiese dintr-un studiu care a evaluat starea a 258888 persoane în 2021 (SURSA: https://www.thelancet.com).

Cât de puţine se cunosc cu privire la cauzele de apariţie a depresiei

Aţi crede că suntem în anul 2022 dacă v-aş spune că la nivelul întregii societăţi există încă un număr impresionant de persoane:

  • Care ridiculizează această suferinţă?
  • Care iau în râs persoanele cu simptome specifice depresiei?
  • Care spun că aceasta nu produce efecte reale?
  • Care „ştiu” că depresia reprezintă o exagerare şi o încercare de a atrage atenţia?
    Şi, dacă v-aş spune că acest lucru nu se întâmplă doar în România, aţi fi oare suprinşi? Aţi crede că, opiniile diferă prea puţin inclusiv în ţări considerate evoluate şi dezvoltate? Studii respectabile prezintă dovezi clare privind realitatea umană, dincolo de ceea ce se exprimă în spaţiul public.
    Mai mult, aţi crede că o afecţiune medicală poate conduce la reacţii mai degrabă de respingere, decât de sprijin? Şi că există un adevărat stigmat care se pune afecţiunilor psihologice în general şi depresiei în special? Un stigmat public, unul personal şi chiar unul instituţional!?!

Cum este percepută cu adevărat depresia?

Ce este dincolo de aparenţe, declaraţii, publicitate?
Ei bine, nimic plăcut!

„Nu există nici o țară, societate, sau cultură în care persoanele cu boli mintale să aibă aceeași valoare socială ca și persoanele fără boli mintale.”

Este concluzia dramatică a unui studiu privind afecţiunile psihologice, din 2016 (SURSA: Rossler, 2016, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5007563/).

De ce este atât de controversată depresia, când avem la dispoziţie atât de multe informaţii?

Motivele pentru care depresia stârneşte încă multe controverse sunt multiple. Cele mai multe se datorează complexităţii afecţiunii. Şi faptul că aceasta implică multiple aspecte ale vieţii complică lucrurile.
Surprinzător de multe persoane încă afirmă, că aceasta nu este o afecţiune reală. Alţii, dimpotrivă, îi minimizează efectele. Nemulţumirea lor principală este că oamenii au devenit mult prea sensibili şi uşor de derutat de elemente care în secolele anterioare nu ar fi deranjat pe nimeni.
Nu în cele din urmă, alte persoane consideră depresia deja un element banal, care trebuie introdus ca normalitate în vieţile noastre. Aceştia spun că marele pericol al depresiei este dat nu de puterea ei. Până la urmă, trecem aproape zilnic prin situaţii care o pot declanşa. Trebuie doar să învăţăm modurile potrivite de a ne pune la adăpost, cel puţin în faţa unora dintre aceste evenimente.
Mai derutant este că depresia nu are o cauză unică, singulară, ci reprezintă un cumul de factori. Aceştia, includ, deşi nu se limitează, câteva elemente principale. Printre acestea sunt cauzele sociale, cele de funcţionare cerebrală sau corporală (uneori medicale) şi cele situaţionale. Unele au rol de declanşatori, alţii de elemente care agravează, sau menţin şi propagă afecţiunea.

Tu ce părere ai cu privire la subiectul depresiei? Eşti de acord cu cele de mai sus? Atât noi cât şi ceilalţi membri ai comunităţii aşteptăm opinia ta chiar aici şi îţi vom răspunde în cel mai scurt timp!

Factori şi situaţii considerate surse de apariţie ale depresiei

Dată fiind dezvoltarea tehnologică din ultimele decenii, avem tendinţa să considerăm că ştim, sau intuim măcar, cauzele majorităţii problemelor prin care trecem. Deşi o sa vi se pară surprinzător, încă nu se cunosc exact cauzele care provoacă depresia.
De exemplu, cauzele de apariţie nu pot fi atribuite unui criteriu unic, sau foarte clar. Depresia este produsă de mai mulţi factori, care acţionează uneori şi simultan. Persoana, victima, este cea care trebuie să facă faţă tuturor situaţiilor potrivnice.
Pentru a înţelege acest fapt, iată doar câteva drintre motivele invocate şi studiate ca declanşatori ai efecţiunii:

  • Anumite gene şi determinanţi înnăscuţi;
  • Dezechilibre biochimice în corp sau creer;
  • Perturbări ale sistemelor;
  • Agenţi stresori sociali;
  • Distorsionări cognitive;
  • Lipsa recunoaşterii în cadrul grupului;
  • Inechităţile şi nedreptările sociale;
  • Influenţele culturale şi familiale;
  • Elementele educaţionale, inclusiv moştenite;
  • Vulnerabilităţile personale în diferite situaţii;
  • Dieta săracă sau nepotrivită;
  • Lipsa exerciţiului fizic (SURSA: Curtis, 2021).

Reprezintă genele o sursa de apariţie a depresiei?

Întrebarea din titlu este cât se poate de validă şi de actuală. Opiniile cu privire la rolul factorilor genetici privind apariţia depresiei sunt împărţite în mod radical. Iniţial studiile care au indicat legături între anumite gene şi manifestările depresive, au fost deschizătoare de drumuri pentru noi metode de intervenţie în astfel de cazuri. Treptat însă, s-au înmulţit numărul cercetărilor care infirmă, sau indică ca insuficient de relevante datele rezultate.
Adepţii influenţelor biologice şi genetice asupra riscurilor acestei afecţiuni, sunt susţinuţi în mod firesc de către industria farmaceutică. Unul dintre motivele evidente este cel al producţiei antidepresivelor. Aceste produse au la bază cercetările cu privire la afectările serotoninergice şi dopaminice.
Promotorii noilor curente îşi găsesc sprijinul în politicile sociale moderniste. Acestea pun în prim plan mai degrabă rolul socializării şi al interrelaţionării ca declanşator major al depresiei. Noua perspectivă îşi doreşte reconsiderarea completă a perspectivei cu privire la această afecţiune. În puţinele cazuri unde nu exclude complet influenţa genetică, sau biologică, ori înnăscută, propune cel mult un rol declanşator, sau predictiv al acestor factori. Astfel dacă ar exista un mecanism genetic favorizant al depresiei, acesta ar acţiona exclusiv în faza iniţială a bolii.

Ipoteze favorabile unor predictori genetici cu privire la apariţia depresiei

Până în urmă cu puţin timp factorilor genetici li s-a acordat un rol esenţial (şi aproape exclusiv) în apariţia depresiei. Aceloraşi elemente li s-a atribuit în mod direct şi modul de manifestare al afecţiunii, dar şi gravitatea cu care aceasta acţiona asupra persoanei.
Numeroase cercetări au identificat corelaţii directe între o serie de tipologii genetice şi manifestări frecvente ale depresiei. În special episoadele depresive majore au fost vizate. Deşi recunoscută ca o boală multifactorială, contribuţia totală a factorilor genetici, de heritabilitate, la originea bolii, era estimată la aproape 40% (SURSA: Sullivan, 2000).
Studiile asupra căilor Norepinefrinei şi Serotoninei au evidenţiat rolul acestor sisteme de neurotransmiţători în patofiziologia episoadelor depresive. Rolul dopaminei (DA) ca neurotransmiţător a câştigat o atenţie sporită mai ales după mijlocul anilor 1970 (SURSA: Randrup, 1975).
Explicaţia este că s-au observat modificări mai importante în activitatea dopaminergică la pacienţii care au primit tratamente pe termen lung cu antidepresive (SURSA: Dunlop, 2007).

www.pixabay.com

Cum influenţează factorii genetici apariţia şi agravarea simptomelor depresive

Sistemul dopaminergic este format din celule producătoare de dopamină (DA), din receptori şi transportori ai acesteia (precum SLC6A3). Potrivit mai multor studii acesta poate juca un rol crucial în apariţia depresiei. În special, proteinele DAT1 joacă un rol semnificativ în recaptarea DA în neuronii presinaptici. Astfel se limitează durata activităţii sinaptice, prin reglarea nivelurilor de dopamină din creier.
Pe de altă parte, gena 5-HTT reglează neurotransmisia serotoninei din creier prin eliminarea neurotransmițătorului din spaţiul extracelular. Rolul 5-HTT este de inhibare selectivă a recaptării serotoninei, influenând etiologia depresiei. În plus, descoperirea unui polimorfism funcţional al genelor 5-HTTLPR (care scade eficienţa serotoninei), explică măcar parţial trăsăturile de personalitate legate de anxietate.
Ipotezele mai noi ale neurobiologiei, indică mai multe linii posibile de studiu a legăturilor gene-depresie. Printre acestea sunt amintite procesele neurotoxice, cele neuroprotective (neurotrofice) şi de supraactivare a axei hipotalamo-hipofizare. Dovezile în privinţa asocierilor cu depresia sunt încă mixte. Însă prin aprofundarea cercetărilor se consideră că pot fi indentificate posibilităţi reale de intervenţie şi ameliorare a simptomelor (SURSA: Levinson, 2006).

Dovezi care infirmă cauzele genetice ale depresiei

Astfel, un studiu desfăşurat în 2021 a implicat investigarea markerilor genetici asociaţi depresiei, de la peste 50000 de persoane. Acesta a fost desfăşurat la prestigiosul UCL Genetics Institute, din cadrul Colegiului Universitar din Londra.
Dealtfel, aceste date confirmă alte analize similare. Practic un număr limitat de studii au identificat corelaţii pozitive între caracteristici genetice şi riscul de apariţie a depresiei. Mai mult, asocierile statistice au fost extrem de mici. Relaţionările între determinanţi genetici şi apariţia unor afectări psihologice, au avut rapoarte între 1% şi 2.28% în aceste cazuri.
Toate analizele indică că nu genele reprezintă cauza de apariţie a depresiei. investigaţii suplimentare au condus către alte cauze posibile ale afecţiunii. Potrivit cercetătorului şef David Curtis, rezultatele obţinute în cadrul studiului au fost cât se poate de clare.
„Nu a fost indentificat nici un tip genetic relaţionat în mod semnificativ statistic cu apariţia depresiei. Acest rezultat se păstrează şi după verificarea prin intermediul unor testări multiple” (SURSA: Curtis, 2021).

Alte cauze de apariţie a depresiei, diferite de cele genetice

În cadrul studiului desfăşurat în 2021, nu a fost indentificat nici un tip genetic relaţionat semnificativ cu apariţia depresiei. Dimpotrivă, s-a depistat pe de o parte că efectele genetice nu sunt prezente, respectiv că efectele sociale au un rol mult mai important decât se credea.
Astfel, cu privire la efectele prezumate ale medicamentelor antidepresive s-a constatat că eficienţa lor este aproape zero. În fapt acestea nu îmbunăţăşesc cu adevărat starea persoanelor. Deşi se explică rolul inhibării receptorilor serontoninei asupra limitării efectelor depresiei, acesta nu este dovedit în realitate. Acolo unde apar îmbunătăţirii ale stării persoanelor, explicaţia este că medicaţia are fie un efect placebo, fie unul emoţional.
Cu privire la influenţele sociale, luând în calcul influenţa reţelelor sociale actuale, este suficient pentru a idetifica rolul de predictori asupra depresiei. numai în 2021, peste 4.2 mld persoane, adică peste 50% din populaţia lumii, utiliza în mod uzual un tip de reţea socială online. În acest caz, peste 90% dintre studii, identifică corespondenţe directe între utilizarea frecventă a socilizării online şi niveluri crescute de anxietate şi depresie. Explicaţia în acest caz este că utilizarea reţelelor online reduce nivelul de satisfacţie generală starea de bine şi nivelul stimei de sine.
În acest sens au apărut inclusiv noi subtipuri de afecţiuni, precum Depresia de Facebook. Deşi, acestea nu reflectă în mod evident realitatea, reprezintă un semn de întrebare major cu privire la excesul de socializare online.

Un semnal de alarmă cu privire la explicarea genetică a depresiei. Ce anume nu ne permite să ne vindecăm, să fim mai bine?

Deşi anterior se considera că explicarea afecţiunii prin intermediul mecanismelor biologice ajută individul. Noi studii au concluzionat că dimpotrivă, atribuirea unor cauze genetice depresiei, contribuie la agravarea stării individului. Persoanele care consideră că depresia are ca rezultat un dezechilibru bio-chimic, prezintă niveluri mult crescute de pesimism cu privire la şansele de reabilitatea. Explicaţia este că atribuirea unor cauze predeterminate, face ca efortul personal să devină aparent inutil (SURSA: Moncrieff, 2022).
În aceeaşi măsură, tendinţa spre control pe care o dezvoltăm tot mai mult, reprezintă o altă cauză majoră care ne autosabotează eforturile de a fi fericiţi. o trăsătură generalizată remarcată de specialişti în rândul persoanelor depresieve, este tendinţa de a face gerenaşizări. Mai mult, acestea sunt în marea lor majoritate eronate şi negative la adresa propriilor comprtamente, acţiuni, dar şi a celor din jur. Ceea ce se întâmplă este că persoanele depresive nu percept doar prezentul în mod negativ. Ci, au tendinţa de a vedea şi ce a fost şi, chiar ce ar putea urma, prin aceleaşi lentile închise la culoare.
Concentrarea asupra gradului de specificitate a informaţiilor emoţionale activate ar, ajuta în astfel de cazuri. Această atitudine ar putea determina intensitatea emoţională evocată. Mai multe studii au verificat percepţiile potrivit cărora informaţiile specifice trezesc amintiri mai puternice. Concluziile au fost că focusarea asupra unor informaţii punctuale, reduce impactul emoţional al acestora. Sunt chiar recomandate efectuarea unor exerciţii de focusare, de reducere a gerenalizării cognitive. Astfel, dacă persoanele depresive ar aplica un astfel de comportament, şi-ar îmbunătăţi semnificativ starea (SURSA: Philippot, 2006).

Dacă găseşti acest articol ca fiind interesant şi vrei să primeşti mai multe informaţii utile din domeniul psihologic, abonează-te aici la newsletter-ul nostru!

Concluzie articol

Ce se poate spune cu certitudine despre cauzele şi explicaţiile apariţiei şi extinderii depresiei din zilele noastre? În principiu nu foarte multe lucruri. Deşi lucrurile şi cunoaşterea s-au îmbunătăţit în mod evident, şi chiar reacţia generală este mai suportivă în acest moment, cauzele depresiei necesită încă multe alte studii.
Afecţiunea este pur şi simplu prea complexă şi prea uşor atribuibilă unor cauze diferite. De multe ori ceea ce era considerat bine stabilit la nivel general, s-a întâmplat să devină incert. Dincolo de aceasta sunt şi diferenţele interpersonale care îşi spun cuvântul.
Clar este însă că, genetica nu poate explica depresia, sau că o poate face în manieră foarte limitată. Şi că, explozia acestor cazuri poate fi atribuită în mare măsură dezvoltării tehnologice. Practic, cu cât suntem mai “integraţi”. cu cât “socializăm” mai mult în mediul online, cu atât devenim mai puţin fericiţi şi mai dezamăgiţi de viaţă. Ceea ce trebuie să facem pentru a fi fericiţi, este o decizie la îndemâna oricui….

SURSE ARTICOL

Curtis, D. (2021). Analysis of 50,000 exome-sequenced UK Biobank subjects fails to identify genes influencing probability of developing a mood disorder resulting in psychiatric referral. Journal of Affective Disorders, 281, 216-219.
Dunlop, B. W., & Nemeroff, C. B. (2007). The role of dopamine in the pathophysiology of depression. Archives of general psychiatry, 64(3), 327-337)
Levinson, D. F. (2006). The genetics of depression: a review. Biological psychiatry, 60(2), 84-92.
Moncrieff, J., Cooper, R. E., Stockmann, T., Amendola, S., Hengartner, M. P., & Horowitz, M. A. (2022). The serotonin theory of depression: a systematic umbrella review of the evidence. Molecular psychiatry, 1-14.
Philippot, P., Baeyens, C., & Douilliez, C. (2006). Specifying emotional information: Regulation of emotional intensity via executive processes. Emotion, 6(4), 560.
Randrup, A., Munkvad, I., Fog, R., Gerlach, J., Molander, L., Kjeilberg, B., … & Valzelli, L. (1975). Current developments in psychopharmacology).
Rössler, W. (2016). The stigma of mental disorders: A millennia‐long history of social exclusion and prejudices. EMBO reports, 17(9), 1250-1253.
Sullivan, P. F., Neale, M. C., & Kendler, K. S. (2000). Genetic epidemiology of major depression: review and meta-analysis. American journal of psychiatry, 157(10), 1552-1562).

SURSE ONLINE
https://www.mhanational.org/issues/2022/mental-health-america-youth-data
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5007563/
https://www.thelancet.com/journals/lanpub/article/PIIS2468-2667(21)00047-5/fulltext

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest website foloseşte cookie-uri pentru o experienţă mult mai bună de navigare. Pentru continuarea navigării, vă rugam sa va exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. View more
Accepta
Exit mobile version