Fericire. Mici idei despre un subiect mare

Toți vrem fericire. Suntem modești, nu vrem fericire eternă, doar vrem mai multă fericire, destulă fericire. Mai multă fericire acum decât ziua precedentă. În constituția Stelor Unite apare ideea că libera căutare a fericirii este un drept, că tot ce vrea omul e să fie fericit. Că e bogat, că e iubit, că este un menbru indispensabil al societății sale, o combinație dintre toate de mai sus, omul vrea și merită fericire. Însă fericirea vine greu și chiar și atunci când vine, nu e destulă fericire.

În trecut chinezii, arabii și în final europenii au căutat cu disperare rețeta, formula magică, spirituală, alchemică, chimică –  pentru nemurire. N-au găsit-o în sute de ani. Ne-am obișnuit cu idea, nu vom trăi veșnic…dar măcar fericiți să fim.

Și totuși nu am fericire

Am tot ce îmi trebuie, teoretic, ca să fiu fericit. Cel puțin asta spun cei mai mulți oameni. Nu mor de foame, nu mi-au murit rude, prieteni, sunt sănătos, sau în fine, cel puțin nu am boli teribile și totuși ceva lipsește. Sau mai rău, ceva îmi lipsește doar mie.

Compararea socială ascendentă este un mod foarte pompos de a spune, mă compar cu cei care o duc mai bine decât mine. Asta în sine nu ar fi o problemă. Mereu ne comparăm, așa știm care e media și dacă suntem sau nu peste medie. Vrem să știm că suntem normali, că în tribul nostru, noi suntem similari, pe aceași lungime de undă cu toți ceilalți, că nu rămânem în urmă.

Compararea cu cei mai buni decât noi ne poate motiva spre a face mai mult, mai bine. Cei mai buni decât noi pot deveni modele pentru noi. (S. Boncu și O. Gavrilovici, 2015). Admirația facilitează învățarea, te scutește de povara învățării indiviiduale (adică nu trebuie să mai dai tu direct cu capul de prag, poți observa și învăța asta la semenii tăi). Starea noastră de bine depinde și de admirația celor din jur. Când ești demn de admirație, ești validat de ceilalți și contribui la rândul tău la binele grupului. Și totuși comparația ascendentă, de multe ori, ne seacă de fericire. De ce?

Fericire și social media

Era informației a venit la pachet cu un copil problematic numit Social Media. Comunicarea pe internet nu era nimic nou dar în 2010 când a apărut Instagram de exemplu, deodată am avut acces la viețile celebrităților, oamenilor de succes, antreprenori dar și cei care știu să se prefacă că au succes. Avem acces la viețile, casele, relațiile, vacanțele lor. Avem acces la fericirea lor. Apare inevitabil comparația dar un țăran în loc să se compare cu fruntașul satului său, se compară cu milionarii din Silicon Valley.

Dar din nou, asta în sine nu e nimic nou. De mici aveam acces la reviste de modă, MTV, reality shows. Cei mai frumoși, cei mai bogați, cei mai fericiți dintre pământeni. Ce e în plus e accesibilitatea, astăzi avem totul pe telefon. Aplicațiile noastre (inclusiv jocurile video) sunt gândite să fie adictive, sunt gândite ca un “Skinner Box”.

Fericirea într-un Skinner Box

  • B. F. Skinner (1974) pune bazele condiționării operante. În termeni simpli, noi toți operăm în mediul nostru, acționăm asupra lui și consecințele acțiunilor noastre operează asupra noastră. Dacă pun mâna în foc, focul mă arde, mă doare și retrag mâna. Am învățat ceva despre mediul meu. Dacă îmi place în mod special dulcele și primesc ceva dulce de fiecare dată când mă scarpin la ochi, ochii mei vor fi vișinii până la sfârșitul zilei. Skinner a creat o cutie unde șoarecii de laborator, dacă îndeplineau sarcina corectă, primeau recompensă, dacă nu fie nu primeau nimic fie primeau pedeapsă.
Fericire la cutie

Aplicațiile sunt construite pe același principiu. Culorile drăguțe, design-ul și prietenii noștri, pozele lor ne atrag. Fiind animale sociale, simțim nevoia de a fi validați de ceilalți. Validarea socială înseamnă fericire. Like-uri, a dat seen imediat, a răspuns imediat. A dat seen dar nu a răspuns… Dar într-un final răspunde! Am dat un mesaj amuzant, primesc like. Întărire pozitivă. Sufăr că nu primesc feedback imediat, tot deschid aplicația, o verific, în final apare feedback-ul, fericire, întărire negativă. (S. Walker, 2017).

E un cocktail puternic, mediul online și aplicațiile sunt adictive și suntem prinși aproape 24/7 într-un ecosistem unde apar mereu oameni etalând cea mai bună versiune a lor.  Aproape că nu ai cum să nu te simți prost. Soluția e dată tot de aplicație, postează la rândul tău, acceptă acest joc social artificial, if you can’t beat it, join it.

Agonie și extaz

Poți fi fericit după ce în urma unui accident pierzi ceva din corpul tău, rămâi fără un membru, nu poți merge, vorbi sau auzi? Dacă fericirea este compusă din plăcere hedonică și sentimentul controlului, poate fi fericit un om care peste noapte și-a pierdut calitățile fizice?

Surprinzătpr răspunsul este da. După șocul și tristețea, furia, nefericirea inițială, se reistaurează fericirea bazală. Chiar și cei ce sunt hiper norocoși și câștigă la loterie, acea fericire nu ține mai mult de câteva luni și omul revine la fericirea lui de bază. Aparent acea fericire de bază este condiționată genetic și este stabilă în timp. Nu înseamnă că această fericire de bază rămâne neschimbată – maturizarea și scăderea nevrotismului plus alte evenimente din viață pot aduce modificări. Dar ce este interesant de reținut aici este faptul că în noi se află uneltele și părțile componente necesare fericirii. Agonia și extazul reprezintă lucruri temporare și de multe ori putem avea impresia că adevărata fericire seamănă cu extazul. De fapt, fericirea este destul de banală, stabilă și se poate cultiva.

Starea de flow

Starea de flow aduce a fericire. Martin Seligman (2002) descrie 3 tipuri de fericire, fericire hedonică, fericirea vieții împlinite și cea a vieții cu sens. Starea de flow duce la fericire prin împlinire. Se ajunge la flow atunci când o sarcină este destul de facilă cât să simți că o poți face, destul de dificilă cât să îți trebuiască să investești atenție și efort în acea sarcină. Scopurile sunt clare, feedback-ul este clar și imediat. Timpul trece și nu îți dai seama pentru că ești absorbit în sarcină, e o senzație plăcută, o formă de fericire.

Jocurile video de exemplu sunt adictive tocmai pentru că pot induce ușor stare de flow. Sarcinile sunt clare, ești ajutat să performezi, te provoacă și mai ai în plus și fericirea hedonică (muzică, grafică plăcută) dar și fericirea vieții cu sens (personajele, avatarele din joc sunt angrenate în lumi vii care strigă către tine “salvează-ne eroule, doar tu ne poți salva”.

Ce putem face noi în primă instanță?

  • să identificăm ce ne face plăcere
  • să cultivăm și să descoperim activitățile asupra cărora avem control
  • să ne comparăm cu cei similari nouă
  • să ne comparăm cu noi înșine din trecut
  • să practicăm admirația pentru cei mai buni decât noi dar din același grup, comunitate etc  
  • să prețuim micile lucruri
  • fericirea nu este și nu trebuie să fie intensă

E ușor de spus, știu. Și mai știu un lucru, că e greu să faci asta de unul singur.  

Ce putem face noi pentru tine? Dacă îți dorești să afli mai multe informații despre gestionarea situațiilor dificile, abonează-te la newsletter-ul nostru, lăsând mai jos adresa ta de e-mail.

Bibliografie

Boncu, S., & Nastas, D. (2015). Emotiile complexe. Iasi: Polirom.

Curelaru, M. (2006). Reprezentari sociale. Iasi: Editura Polirom.

Skinner, B. F. (2011). About behaviorism. Vintage.

Szentagotai-Tătar, A., & David, D. (2017). Tratat de psihologie pozitivă. Iaşi: Editura Polirom.

Walker, S. (2017). Learning theory and behaviour modification. Routledge.