Termenul de ,,machiavelism” a fost utilizat pentru prima oară de Niccolo Machiavelli în anul 1513 în cartea ,,Principele” (Jones, Paul Hus, 2009) și desemna o persoană care utilizează diferite tactici de manipulare, lingușire și minciuni. Machiavelismul era un termen referitor la teoria politică, de unde și principiul ,,scopul scuză mijloacele”. Între anii 1960-1970 Christie și Geis au fost primii psihologi care au studiat machiavelismul ca variație a comportamentului uman și au realizat teste care măsoară acest concept. În 1980, machiavelismul a devenit un subiect de interes în biologia evoluționistă prin prisma interacțiunilor sociale care reprezintă un factor major în evoluția inteligenței umane (Byrne & Whiten, 1988).
Dawcins și Krebs, (1978) susțin faptul că selecția naturală favorizează persoanele care manipulează cu succes comportamentul altor persoane, chiar dacă acest lucru nu este în avantajul persoanelor manipulate. Machiavelismul ține de inteligența socială și poate fi utilizat ca strategie în modelele ,,teoriei jocurilor”, astfel, acesta poate reprezenta un set explicit de reguli pentru interacțiunile sociale. Conceptele de ,,încredere, onoare și decență” includ un element de vulnerabilitate care poate fi exploatată pe termen scurt (Wilson, Near & Miller, 1996).
Teoria evoluționistă poate ajuta la o mai bună înțelegere a machiavelismului în interacțiunile sociale, deoarece oamenii restricționează adesea comportamentele prosociale vis a vis de membrii propriului grup, în timp ce exploatează comportamentul altor grupuri. Astfel, inteligența umană este benefică adaptării la interacțiunilor sociale, iar inteligența socială este un concept care implică capacitatea de a manipula pe alții.
Studiile cu privire la machiavelism și inteligență emoțională (Austin, Farrelly, Blak & Moore, 2007) au dovedit că machiavelismul a corelat negativ cu EQ, cu agreabilitatea, conștiinciozitatea și autoevaluarea. Singura corelație pozitivă a fost cu manipularea emoțională, aceasta neavând legătură cu EQ.
Alt studiu a investigat legătura dintre psihopatia primară și secundară non-clinică și machiavelism (Ali, Amorim & Premuzic, 2009). Subiecții priveau diapozitive în care erau descrise situații emoționale diferite, iar aceștia răspundeau empatic la fiecare imagine prezentată. Rezultatele studiului arată că psihopatia primară și machiavelismul corelează pozitiv atunci când subiectul se uită la imagini cu o valență tristă. Astfel, persoanele cu un nivel ridicat de psihopatie primară nu resimt emoții negative. Prin urmare, imaginile care sugerează tristețea nu le stârnesc subiecților nicio emoție. Atunci când au fost prezentate imagini ambigue, neutre, s-a constatat că psihopatia secundară, corelează pozitiv cu machiavelismul.
Din punct de vedere al inteligenței emoționale, aceasta a corelat negativ cu machiavelismul și psihopatia secundară. Nicio asociere nu a fost găsită între psihopatia primară și inteligența emoțională. Acest aspect a fost în contrast cu cercetările anterioare ( Malterer et., 2008) care au găsit o asociație negativă între psihopatia primară și inteligența emoțională, însă această asociație a fost destul de mică.
Un alt studiu a vizat legătura dintre triada machiavelică (narcisism, machiavelism, psihopatie) factorii de personalitate din inventarul Big Five (Hodson, Hogg & Maclnnis, 2009) și predicția prejudecății.
Rezultatele arată că narcisismul și machiavelismul corelează cu psihopatia și cu stima de sine din Big Five. Extraversia și nevrozismul nu au corelat pozitiv cu prejudecata. Prejudecata poate fi prezisă mai bine prin raportarea la cei cinci factori de personalitate din Big Five.
Așadar, machiavelismul și psihopatia demonstrează legături moderate spre semnificative cu dominanța socială. Trăsăturile de personalitate ale persoanelor care au prejudecăți, intră în interacțiune cu mediul în care acestea trăiesc.
Din punct de vedere al selecției naturale, persoanele care manipulează cu succes situațiile din jurul lor, sunt favorizate (Higgins & Lauterbach, Gomes, Buss, 1987). Manipularea este un mijloc util prin care oamenii modifică contextele în interesul propriu. În context organizațional fiecare persoană are atât scopuri individuale, cât și scopuri comune cu ceilalți membri ai organizației.
Bibliografie
Ali, F., Amorim, I. S., & Chamorro-Premuzic, T. (2009). Empathy deficits and trait emotional intelligence in psychopathy and Machiavellianism. Personality and individual differences, 47(7), 758-762.
Austin, E. J., Farrelly, D., Black, C., & Moore, H. (2007). Emotional intelligence, Machiavellianism and emotional manipulation: Does EI have a dark side?. Personality and individual differences, 43(1), 179-189.
Byrne, R. W., & Whiten, A. (1988). Machiavellian intelligence: The evolution of intellect in monkeys apes and humans. Oxford, England: Claredon Press.
Buss, D. M., Gomes, M., Higgins, D. S., & Lauterbach, K. (1987). Tactics of manipulation. Journal of personality and social psychology, 52(6), 1219.
Dawkins, R., & Krebs, J. R. (1978). Animal signals: Information or manipulation. In J. R. Krebs & N. B. Davies (Eds.), Behavioral ecology: An evolutionary approach (pp. 282-309). Oxford, England: Blackwell.
Hodson, G., Hogg, S. M., & MacInnis, C. C. (2009). The role of “dark personalities”(narcissism, Machiavellianism, psychopathy), Big Five personality factors, and ideology in explaining prejudice. Journal of Research in Personality, 43(4), 686-690.
Machiavelli, N. (1994). Principele (1513), Traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Nicolae Luca, Prefaţă de Gh. Lencan Stoica, Editura Minerva, Bucureşti.
Malterer, M. B., Glass, S. J., & Newman, J. P. (2008). Psychopathy and trait emotional intelligence. Personality and individual differences, 44(3), 735-745. Wilson, D. S., Near, D., & Miller, R. R. (1996). Machiavellianism: a synthesis of the evolutionary and psychological literatures. Psychological bulletin, 119(2), 285.
