Acasă Neurostiințe Sportul și impactul acestuia asupra dezvoltării mentale: Cum îți motivezi copilul să...

Sportul și impactul acestuia asupra dezvoltării mentale: Cum îți motivezi copilul să facă mișcare?

0
sportul dezv mentala

Timpul zilnic petrecut de copii pe telefonul mobil în Statele Unite ale Americii, conform unui studiu SellCell, este între 1 și 2 ore pentru 35,6% dintre aceștia, în timp ce peste 15% dintre copii folosesc telefonul chiar și mai mult de 4 ore pe zi. Ți-ai imaginat cum ar fi dacă, în loc de YouTube sau SnapChat copilul tău ar juca fotbal, ar dansa sau practica sporturi de echipă?

            Cercetătorii au demonstrat că activitatea fizică are un impact pozitiv asupra funcționării cognitive. Studiile recente arată că practicarea de sporturi, indiferent de tipul acestora, poate chiar să reducă riscul de dezvoltare a depresiei. Întrebarea este cum să îl determini pe copilul tău să iasă din lumea virtuală, atât de tentantă și să își petreacă timpul în natură sau în sala de sport? În acest articol vei afla câteva metode care, după cum o demonstrează studiile în domeniu, au șanse mari de a da roade.

Impactul sportului asupra creierului copilului

            În primul rând, trebuie să înțelegem modul în care sportul și mișcarea pot să ajute la o mai bună funcționare a creierului și, implicit, la dezvoltarea normală a copilului. Un studiu care a analizat comportamentul a peste 4000 de copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani indică o relație importantă între implicarea în activități sportive și regiuni ale creierului responsabile cu simptomele de depresie în cazul acestora.

Descoperirile în domeniu demonstrează o legătură puternică între activitățile sportive și un volum mai mare al hipocampului atât la băieți, cât și la fete, ceea ce reprezintă un factor care conduce la diminuarea depresiei. Concluziile studiului au arătat că acei copii care participă la sporturi ce implică o structură, cum ar fi sporturile de echipă, antrenamente regulate și ierarhii de respectat sunt mai fericiți și mai sănătoși decât copiii care nu practică niciun sport.

Copiii sunt mult mai puțin activi în prezent, din cauza tehnologizării în masă, lucru care afectează sănătatea fizică, mentală și funcționarea cognitivă, așa că este important să existe campanii de conștientizare bine structurate în acest sens, dar și dorința părinților de a schimba un stil de viață nesănătos care va afecta copilul pe termen lung.

            Activitatea fizică limitată sau lipsa acesteia poate să conducă la apariția unor probleme precum:

  • probleme de postură
  • afecțiuni somatice
  • supraponderalitate
  • obezitate
  • probleme cu circulația
  • moarte prematură
  • predispoziția la comportamente de risc
  • tentative de sinucidere
  • consum de droguri și alcool

Cum îmi motivez copilul să facă sport?

            Legătura dintre lipsa de mișcare și tulburările de sănătate mentală și problemele fizice este una strânsă, iar rolul părintelui este de a-și motiva copilul să aibă înclinații cât mai sănătoase pentru dezvoltarea lui.

            În primul rând, este foarte important ca un copil să fie direcționat către sport încă de la vârste fragede. În loc să îți petreci timpul pe telefon, în timp ce copilul se uită la televizor sau folosește și el tableta sau telefonul, ieșiți împreună afară și faceți activități distractive care implică mișcare. Un alt lucru pe care poți să îl faci este să îl duci la antrenamente diverse încă de mic, până când el va descoperi sportul care îi place. În acel moment, trebuie să îi dai posibilitatea să aleagă activitatea preferată, în așa fel încât să o practice din pasiune și să devină un stil de viață.

            Este foarte important pentru un copil să aibă parte de sprijinul părinților, așa că nu rata competițiile la care acesta ia parte și răsplătește-l atunci când obține rezultate bune. În acest mod, vei reuși să îi crești încrederea de sine și să îl faci să își dorească să fie tot mai bun și mai muncitor.

            În cazul nefericit în care copilul tău este deja dependent de telefon și de jocuri pe calculator, apelează la un terapeut care îți poate acorda sprijinul necesar pentru a trece peste această etapă și pentru a descoperi mecanismele pe care trebuie să le activezi în mintea copilului ca acesta să descopere pasiuni mai sănătoase din punct de vedere fizic și mental.

            Dacă te regăsești în vreuna dintre situațiile expuse mai sus sau dacă dorești să fii la curent cu noutățile din psihologie, abonează-te la newsletter-ul nostru, iar noi îți vom furniza constant informații utile din această sferă deosebit de interesantă.

Surse bibliografice

Washington University in St. Louis. „How team sports change a child’s brain: Team sports associated with less depression in boys as young as 9.” ScienceDaily. ScienceDaily, 21 March 2019. <www.sciencedaily.com/releases/2019/03/190321135154.htm>.

Carson, V., Hunter, S., Kuzik, N., Wiebe, S. A., Spence, J. C., Friedman, A., et al. (2016). Systematic review of physical activity and cognitive development in early childhood. J. Sci. Med. Sport 19, 573–578. doi: 10.1016/j.jsams.2015.07.011.

Graf C., Koch B., Klippel S., Buttner S., Coburger S., Christ H., Lehmacher W., Bjarnason-Wehrens B., Platen P., Hollmann W., et al. Zusammenhange zwischen korperlicher Aktivitat und und Konzentration im Kindesalter—Eingangsergebnisse des CHILT—Projektes. [Relationship between physical activity and concentration in childhood—Initial results of the CHILT project] Dtsch. Z. Sportmed. 2003;54:242–246.

Strong W., Malina R., Blimkie C., Daniels S., Dishman R., Gutin B, et al. (2005). Evidence Based Physical Activity for School-Age Youth. The Journal of Pediatrics, 146 (6): 732–737.

Morrow J. R., Tucker J. S., Jackson A. W., Martin S. B., Greenleaf C. A., & Petrie T. A. (2013). Meeting Physical Activity Guidelines and Health-related Fitness in Youth. American Journal of Preventive Medicine, 44 (5): 439–444. 10.1016/j.amepre.2013.01.008.

https://www.statista.com/statistics/1058960/daily-time-spent-by-children-on-mobile-phone-in-the-us-by-age/#:~:text=Daily%20time%20spent%20by%20children,United%20States%202019%2C%20by%20age&text=According%20to%20a%202019%20SellCell,exceeds%204%20hours%20a%20day.

Acest website foloseşte cookie-uri pentru o experienţă mult mai bună de navigare. Pentru continuarea navigării, vă rugam sa va exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. View more
Accepta
Exit mobile version