Acasă Psihiatrie Cum afectează Alzheimerul memoria autobiografică? Tot ceea ce trebuie să știi despre...

Cum afectează Alzheimerul memoria autobiografică? Tot ceea ce trebuie să știi despre boala Alzheimer

Tot ceea ce trebuie să știi despre boala Alzheimer

0
Alzheimer

În acest articol se evidențiază conceptele de bază care fac referire la psihicul uman, la memorie și la tulburările acesteia, printre care se regăsesc amneziile, demențele și maladia Alzheimer.  Pe baza studiilor de specialitate sunt ilustrate câteva dintre diferențele evidente între o persoană sănătoasă, din punct de vedere psihic și o persoană care suferă de o boală degenerativă. Această afecțiune atacă integritatea psihică și toate amintirile pe care un om le construiește de-a lungul vieții, ajungând în stadiul în care singurătatea îi devine cea mai bună prietenă, rămânând un gol imens, de care acea persoană mai este conștientă.  

De-a lungul timpului, s-au efectuat numeroase cercetări cu privire la cauzele care declanșează boala Alzheimer, la modul în care memoria autobiografică este afectată și la tratamentele care ar putea ameliora progresul acestei boli.

1. Concepte de bază

Psihicul, ca funcție supremă este emergența celorlalte funcții ale organismului. Se divide în psihicul actual (sau funcțiile conștiinței prezente) și caracteristicile personalității (multitudinea aptitudinilor). Primul este o succesiune de experiențe, al doilea este alcătuit din etapele existenței. Capacitatea aptitudinală umană maximă poartă numele de maturitate echilibrată și la ea se ajunge după zeci de ani de evoluție ontogenetică străbătând etapele imature ale copilăriei, apoi adolescenței și luptând cu degradarea entropică a involuției.

Existența normală se compune dintr-o succesiune de experiențe. O experiență poate fi descrisă în termenii unui comportament și a unui substrat al acestuia, cu două niveluri: cognitiv și afectiv.

Psihicul este o funcție teleologică, are scopul de a orienta organismul (de a-l lega simbolic) de un mediu favorabil și de a-l îndepărta de condiții nefavorabile, periculoase. Comportamentul uman nu este haotic, prin repetiția anumitor acte subiectul tinde să își formeze deprinderi care îi ușurează activitatea. Valoarea comportamentului este dată de implicația cognitivă sau afectivă.

Partea cognitivă se referă la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere. În mod didactic, relația subiectului cu obiectul se face prin următoarea succesiune a funcțiilor: subiectul se orientează, apoi se îndreaptă către un obiect, mai exact delimitează o bucățică din obiectul total.  Atenția, percepția, memoria constituie baza de date sau prima treaptă a cunoașterii.

Memoria joacă un rol fundamental în viața fiecărui om în parte. Prin memorie omul întipărește, conservă și reutilizează atât propria sa experiență de viață, cât și experiența întregii omeniri (Zlate, 1999, pag. 345). Astfel memoria apare ca o formă de cunoaștere, în special cunoașterea trecutului. Memoria este un mecanism psihic de codare, stocare și recuperare a informațiilor. Caracteristicile principale care individualizează memoria umană, în raport cu alte tipuri de memorie sunt: mijlocirea, caracterul inteligibil și caracterul selectiv.

Memoria umană este mijlocită, ceea ce înseamnă că omul se servește de o serie de instrumente care au rolul de autentice mijloace de memorare. Caracterul inteligibil presupune înțelegerea celor memorate și reactualizate, organizarea materialului memorat după criterii de semnificație. Selectivitatea trebuie pusă în strânsă legătură cu partea mnezică în sensul că, nu se memorează, nu se stochează și nu se reactualizează absolut totul, ci doar o parte a informațiilor. Selectivitatea memoriei este în funcție fie de particularitățile stimulului, fie de particularitățile psihologice subiective ale individului. Funcția de adaptare a memoriei, constă în stocarea experienței individuale și în evocarea trecutului în raport cu necesitățile prezentului, operând implicit distincția dintre trecut și prezent, dintre real și imaginar. Se poate distinge o memorie social-istorică și o memorie personală; sub aspectul intențional oamenii au: o memorie involuntară și una voluntară; sub raportul înțelegerii semnificațiilor: o memorie mecanică și una logică; în funcție de conținut memoria poate fi: senzorială, cognitivă, afectivă, motorie; după criteriul temporal, memoria poate fi: imediată sau spontană, care asigură continuitatea acțiunilor, memoria de scurtă durată (cotidiană) care asigură continuitatea activităților și memoria de lungă durată sau strategică, care asigură continuitatea Eu-lui, conștiinței și acumularea de experiență.

Memoria senzorială denotă persistența reprezentării senzoriale, a stimulului timp de câteva sutimi de secundă, după ce acesta a încetat să acționeze asupra receptorilor. Oamenii au o memorie specifică tipurilor de senzații: memorie vizuală, auditivă, tactilă, etc. În funcție de ordinea intrării în acțiune a mecanismelor de stocare a informațiilor, se disting două faze: memorarea și reactualizarea, fiecare cu câte două sub-procese (memorare cu fixare plus păstrare, reactualizare cu recunoaștere plus reproducere).

Psihiatrul francez J. Delay a încercat să explice dinamica tulburărilor de memorie prin ,,legea disoluției”. El a plecat de la premisa că evoluția filogenetică și ontogenetică a sistemului nervos s-a făcut de la simplu la complex. Disoluția memoriei este în această concepție un proces invers, de la complex la simplu, de la voluntar la automatic. De aceea, amneziile prezintă următoarele stadii în constituirea lor: tulburări ale memoriei sociale, eliberarea memoriei autistice, cu persistența memoriei senzorio-motorii.

Amneziile sunt tulburări cantitative ale funcției mnezice și constau în: prăbușirea funcției mnezice cu imposibilitatea evocării sau fixării realizând o situație particulară, care oblige subiectul la utilizarea unor soluții de conjunctură. În funcție de debutul evenimentului, amneziile sunt: anterograde (de fixare) și retrograde (de evocare). Amneziile anterograde se caracterizează prin imposibilitatea fixării imaginilor și evenimentelor după agresiunea factorială, dar cu conservarea evocărilor anterioare agresiunii factoriale. Se consideră o perturbare a memoriei imediate (a prezentului), în timp ce memoria evenimentelor îndepărtate este conservată.

Amneziile retrograde se caracterizează prin imposibilitatea evocării imaginilor și evenimentelor situate anterior agresiunii factoriale, dar cu conservarea posibilității de fixare pentru evenimentele situate posterior agresiunii factoriale. Deficiența se datorează evocării, stocajul este alterat, fixarea este relative nealterată putându-se considera o perturbare a memoriei evenimentelor îndepărtate, în timp ce fixarea memoriei evenimentelor recente este conservată. La rândul lor, amneziile retrograde se pot structura în: amnezii retrograde localizate (lacunele) și amnezii retrograde progresive.

Amneziile lacunare se datorează absenței fixării unui eveniment. Acestea sunt întotdeauna psihogene, cu încărcătură afectivă. Amneziile retrograde progresive pot fi considerate o alterare generală a funcției mnezice care interesează atât evocarea cât și fixarea, atât memoria trecutului cât și cea a prezentului, o adevărată lacună care se extinde.

O altă categorie de afecțiuni ale funcțiilor mintale este reprezentată de demențe. Demența este o diminuare globală a capacităților cognitive, mai ales a memoriei, pe un fond senzorial stabil și lipsit de fluctuații, în absența unor semne de leziune neuropsihică sau de afectare predilectă a funcțiilor memoriei, în absența altor tulburări cognitive și secundar unor cauze, ce pot fi identificate cu acuratețe în majoritatea cazurilor de sindrom amnezic.

Cea mai frecvent diagnosticată formă de demență este cea de tip Alzheimer. Studiile arată faptul că circa 5% din totalul celor care împlinesc vârsta de 65 de ani au deja demență de tip Alzheimer, urmând să atingă procentul de 20-25% din totalul celor care vor atinge vârsta de 85 de ani. Demența este o deteriorare generalizată a intelectului, memoriei și personalității, fără a implica și o deteriorare de conștiință.

Maladia Alzheimer este o tulburare neurodegenerativă progresivă cu trăsături clinice și patologice caracteristice. Anatomopatologia bolii Alzheimer, se referă la atrofierea masivă a creierului cu dominanța celor doi poli: frontal și occipital, cu aplatizarea circumvoluțiilor și dilatarea masivă a ventriculelor. În funcție de vârsta de debut se disting două forme de Alzheimer: pacienții cu debut timpuriu (înainte de vârsta de 65 de ani), manifestă tulburări pronunțate de vorbire, praxie și concentrarea atenției, în timp ce, cei cu debut târziu (după vârsta de 65 de ani) au tulburări de memorie și de orientare, iar pacienții cu debut precoce au o evoluție mai rapidă spre degradare și complicații somatice. Memoria este funcția cea mai afectată (pentru timp, loc, memorie imediată, apoi urmează memoria de evocare).

Demența Alzheimer are trei nivele diferite de gravitate: stadiul I (durata 1-3 ani),  se caracterizează prin: afectarea evenimentelor noi ale memoriei , irascibilitate, indiferență, memoria evenimentelor vechi este relativ conservată; stadiul II (durata 2-10 ani), ambele tipuri de memorie sunt afectate, afazie, neliniște, agitație; stadiul III (durata 8-12 ani) deteriorare severă a funcțiilor intelectuale, tulburări motorii prezente, dilatare ventriculară.

Debutul bolii este lent, progresiv și poate dura de la câteva luni la câțiva ani. Sunt afectate toate funcțiile creierului, limbajul, abilitățile motorii, gândirea, gândirea abstractă, comportamentul și personalitatea, precum și memoria.

Profesorul Reisberg a definit șapte stadii ale îmbătrânirii creierului care cuprind schimbările normale specifice vârstei. Acestea se contopesc în evoluția sindromului Alzheimer. Primele două stadii definesc bătrânețea normală (dificultăți cognitive moderate). Stadiul III declanșează boala Alzheimer. Acum performanțele cognitive încep să scadă devenind vizibile atât pentru pacient, cât și pentru ceilalți. În stadiul IV, pacienților le este greu să se organizeze. Stadiul V reprezintă sindromul Alzheimer moderat întrucât capacitățile de a lua decizii, de orientare, se degradează vizibil.

Acest stadiu este de interes deoarece memoria autobiografică se estompează. În stadiul VI pacienții ajung să aibă nevoie de un îngrijitor. Stadiul VII este faza finală, în care începe să se piardă capacitatea de a vorbi, astfel, pacientul repetă la nesfârșit o frază ori inventează cuvinte.  

2. Modele psihologice ale memoriei

Confirmarea complexității memoriei a fost evidențiată relativ recent în psihologie. S-a ajuns la un punct de vedere comun privitor la faptul că memoria nu este pur şi simplu un sistem (oricât de complex ar fi acesta) ci mai multe sisteme diferite, nu întotdeauna unificate, funcţionând ca module, independent şi serial, operând atât automat cât şi voluntar, limitat şi probabil inexact, dar şi de o fidelitate remarcabilă. Noile tehnologii de explorare non-invazivă a creierului permit reliefarea mecanismelor memoriei la nivel electrochimic şi metabolic. Tomografia computerizată şi imaginea vibraţiilor magnetice (RMI) evidenţiază zonele de profunzime ale creierului şi pot pune în evidenţă posibile anomalii structurale. Alte tehnologii permit vizualizarea fluxului sangvin cerebral în zonele investigate.

2.1 Modelul lui Ebbinghaus

            Cel care a pus bazele investigaţiilor experimentale asupra memoriei a fost psihologul german Hermann Ebbinghaus. El a fost preocupat de măsurarea memoriei, utilizând diferite experimente și s-a folosit pe sine, ca subiect, al acelor experimente. Instrumentul de bază pe care l-a utilizat a fost reprezentat de silabele fără sens, de tipul consoană-vocală-consoană (CVC). Ebbinghaus a anticipat o problemă importantă, în controlul variabilelor şi anume nivelul de educaţie, nivelul intelectual şi cultural. Este de domeniul evidenţei că materialele stimul pentru memorie (cuvinte, imagini, cifre, propoziţii, fraze) sunt influenţate în memorare şi reactualizare de aceste particularităţi intelectuale şi culturale.

2.2. Modelul structural

În literatura de specialitate, au apărut tot mai multe teoretizări ale diferenței dintre memoria imediată sau de scurtă durată și memoria de lungă durată. Modelul care s-a impus apare în 1968, într-un studiu elaborat de R. C. Atkinson și R. M. Shiffrin: Human Memory: A Proposed System and Its Control Processes. Ideea acestei teorii se referă la faptul că informația care provine de la diferite modalități senzoriale este reținută pentru un timp foarte scurt în registrul senzorial (RIS), o parte a informației trece apoi în memoria de scurtă durată(MSD), această informație este folosită în reacțiile curente și o altă parte a informației din MSD este transferată în stocul memoriei de lungă durată (MLD). Modelul postulează că trecerea treptată a informației dintr-un stadiu în altul, este obligatorie, locul central fiind ocupat de MSD. Modelul sugerează și faptul că cele două sisteme mnezice funcționează diferit pentru experiențele recente și pentru cele vechi și se bazează pe procesarea serială a informațiilor.

2.3. Modelul nivelului de procesare a informațiilor

Conceput de Forgus, I.M. Craik și Robert S. Lockhart constituie o alternativă la modelul anterior. La baza acestui model stau două structuri: durata memoriei este un produs secundar al percepției și înțelegerii astfel oamenii își amintesc mai bine informațiile la care au avut acces, prin percepție sau rațional; reținerea diferită a unui eveniment se produce în funcție de nivelul la care a fost procesată informația (cu cât procesarea este mai profundă, cu atât informația va fi reținută un timp mai îndelungat). Autorii ajung la concluzia că pot fi desprinse trei niveluri de procesare a informațiilor: nivelul superficial, nivelul fonologic și nivelul semantic.

Postulatele modelului, subliniază că memoria este un subprodus al proceselor perceptive și intenționale, informația semantică durează mai mult decât cea non-semantică, iar performanța memoriei este determinată de nivelul la care are loc procesarea.

2.4. Modelul memoriei de lucru

Formulat de Alan Baddeley și Graham Hitch, autorii constată faptul că există o memorie de lucru, cu componente multiple fiecare dintre ele având sarcini specifice. Astfel, modelul memoriei de lucru se compune dintr-un administrator central și două subsisteme, unul specializat în tratarea verbală (bucla fonologică), iar celălalt specializat în tratarea imagistică.

Principalele postulate ale acestui model sunt: renunțarea la ideea unității memoriei de scurtă durată și înlocuirea acesteia cu funcționarea memoriei de lucru în subsisteme specializate pentru sarcini diferite. Totodată, nu există trasee obligatorii care să ducă spre MLD, dimpotrivă, se sugerează funcționare paralelă a acestora. Modelul fundamentează și propune teoretic și experimental un concept nou, cu multiple valențe explicativ-interpretative.  

2.5 Modelul neural

Utilizarea tehnicilor moderne de studiere non-invazivă a activităţii creierului, a permis evaluarea gradului de activare a diferitelor structuri cerebrale, în timpul evocării unor amintiri. De asemenea, în condițiile unor intervenții chirurgicale se realizează teste comportamentale menite să precizeze care sunt operaţiile cognitive afectate de respectivele intervenţii sau de anumite medicamente. Cercetările de neuropsihologie asupra persoanelor cu leziuni corticale au semnalat rolul preponderent a hipocampului în memoria declarativă. Studiile pe maimuţe au relevat şi ele rolul important al hipocampului în elaborarea memoriei episodice care implică identificarea obiectelor şi organizarea spaţială.

Alte studii arată că un rol important revine cortexului prefrontal în integrarea temporală a evenimentelor şi planificare acţiunii. De asemenea, s-au identificat structuri neuronale implicate în elaborarea hărţilor vizuale ale spaţiului. Aceste structuri au un rol deosebit în integrarea informaţiilor utilizate în elaborarea reprezentărilor şi în memorie ceea ce permite orientarea finalistă a comportamentului.

3. Memoria autobiografică și Alzheimerul

Memoria autobiograficã, deține informațiile acumulate de-a lungul vieții, asigură legătura cu trecutul și prin aceasta, oferã sentimentul continuității, permite autodefinirea individuală, și afirmarea identității. Informațiile de tip autobiografic sunt incluse într-o clasă mai largă de informații stocate în memorie: clasa informațiilor de tip episodic (memoria episodică).

E. Tulving a propus distincția între memoria episodică și memoria semantică. Dacă inițial Tulving consideră că memoria episodică și memoria semantică sunt independente, în 1985 el propune un nou model al organizării memoriei, integrând alături de cele două sisteme (semantic și episodic) și memoria procedurală.  În acest cadru, memoria episodică include informații despre momente, întâmplări, evenimente cu localizare spațio-temporală, întâmplări importante ale contextului social în care trăiește persoana și informații despre trecutul grupului etnic din care face parte acea persoană (memoria istorică). Aceste informații sunt organizate cronologic, pe niveluri de generalitate și sunt redate sub formă de narațiune.

 Memoria episodică este o parte a memoriei autobiografice, care conține informații despre întâmplările vieții unui om, informații cărora le sunt asociate contexte spațio-temporale specifice.

Criteriile după care este clasificată memoria autobiografică sunt: registrul de intrare, natura informațiilor, complexitatea informațiilor, durata, valența, domeniul tematic.

Memoria are misiunea de a reflecta asupra experienței achiziționate în trecut și de a fi utilă în procesul vieții prin intermediul a patru procese: memorarea, păstrarea, reactualizarea și uitarea.

Uitarea este un proces mnezic de ștergere sau lichidare a informațiilor memorate, astfel subiectul nu poate reactualiza o informație care i se cere. În ceea ce privește patologia memoriei, aceasta desemnează totalitatea tulburărilor și a dificultăților de memorie. Tulburările de memorie se numesc amnezii. Amneziile se manifestă prin pierderea totală sau parțială a memoriei determinată de disfuncții ale activității nervoase superioare.

Sindroamele psihoorganice, în cursul cărora se produce o alterare mai profundă a funcțiilor psihice sunt cunoscute sub numele de sindroame demențiale.

Demența se referă la alterarea progresivă a memoriei.

Boala Alzeheimer este printre cele mai cunoscute forme de demență. Această boală se caracterizează prin încurcături neurofibrilare și plăci (structuri care în mod normal, se extind din neuroni precum ramurile răspândite ale unui copac). Uneori pierderile intelectuale și de memorie pot fi rezultate ale altor cauze, poate chiar reversibile. De exemplu, unele probleme temporale pot fi cauzate de multiple atacuri minore de apoplexie, epilepsie, de abuz de droguri și alcool, de leziuni cerebrale minore și de unele boli psihiatrice. Alzheimer-ul se manifestă odată cu îmbătrânirea creierului și survine de obicei în jurul vârstei de 65 de ani. Alte trăsături includ modificări ale personalității, tulburări de afectivitate, comportamentul este frecvent dezorganizat, gândirea încetinește și are o flexibilitate redusă, judecata este deficitară, în stadii avansate, gândirea devine mult fragmentată și incoerentă. În final, pacientul emite doar sunete fără sens. Tulburările funcției cognitive sunt trăsăturile proeminente, dificultatea în achiziția de informații este cel mai îngrijorător semn al bolii Alzheimer. Alte defecte cognitive sunt atenția și concentrarea scăzute, dezorientarea în timp și spațiu. Boala Alzheimer este considerată un exemplu de demență corticală.

4.  Cercetări cu privire la degradarea memoriei, în cazul persoanelor care suferă de boala Alzheimer

            Din punct de vedere medical, boala debutează cu o scădere a volumului cerebral, acest simptom este identic cu procesul normal de îmbătrânire. Lobii afectați sunt cei frontali (cortexul prefrontal) și temporali (zona temporală medie – hipocamp), iar cei mai puțin afectați sunt cei occipitali. În timp ce apare o scădere a numărului de neuroni, există zone cerebrale cu creșterea numărului de dendrite și sinapse, aspect datorat neuroplasticităţii creierului.

În anul 2003, Fernando Cuetos, Javier Rodriguez-Ferreiro și și Carmen Martinez, de la Universitatea Oviedo, din Gijon, Spania, au publicat un articol, în Revista de Neuropsihologie, nr.5, intitulat: ,, Distrugerea memoriei în stadiul incipient al bolii Alzheimer”.  
Scopul acestei cercetări a fost de a determina care tipuri de memorie sunt deteriorate mai întâi în stadiile incipiente ale bolii. 10 pacienți bolnavi de Alzheimer au fost comparați cu un grup de persoane sănătoase, Ambele grupuri aveau aceeași vărstă, același sex, nivel cultural similar, în memoria autobiografică, memoria publică, semantică și totodată aveau capacitatea de a învăța cunoștințe noi. 
Metoda folosită de acești cercetători a fost următoarea: ei au selectat zece pacienți (patru femei și șase bărbați), diagnosticați cu Alzhemier și zece persoane sănatoase (patru femei și șase bărbați) pentru a participa la acest studiu. Toți pacienții au fost diagnosticați potrivit DSM-IV (Dicționar de sănătate mintală) și NINCDS-ARDA (Național Institute of Neurological and Comunicative Disorders Association). În plus au fost efectuate studii neuroimagistice pentru a exclude alte posibile patologii. 
Materialele utilizate constau în patru probe destinate evaluării principalelor tipuri de memorie explicită: memoria autobiografică, memoria publică, semantică, memoria anterogradă și capacitatea de a obține noi cunoștințe. Proba memoriei autobiografice are trei secțiuni: prima referitoare la copilărie, a doua referitoare la adolescență iar ce-a de-a treia se referă la maturitate. Fiecare dintre aceste secțiuni e formată din cinci itemi, la care subiecții trebuie să răspundă.
Memoria publică cuprinde patru secțiuni: recunoașterea și denumirea unor personaje faimoase, din trecut, a unor personaje faimoase din prezent, recunoașterea unor evenimente din trecut și din prezent. Proba pentru memoria semantică cuprinde patru secțiuni: clasificarea animalelor domestice și sălbatice, clasificarea ustensilelor din casă în electronice și manuale, denumirea obiectelor din poze.  Proba specifică memoriei anterogradă e compusă și ea tot din patru secțiuni: întrebări despre activitățile pe care subiectul le-a avut, în ultimele ore, despre lucruri cotidiene (de exemplu: ce zi este astăzi), amintirea unor nume și caracteristici ale personajelor prezentate anterior, prin intermediul fotografiilor, diverse cuvinte, detalii, despre acele personaje. 
            Procedeul realizării acestui studiu, a constat în faptul că toate aceste probe au fost aplicate subiecților, în mod individual, în camere liniștite, fără a fi deranjați de zgomote. Materialele oferite subiecților, constau în carduri cu desene, fotografii, cuvinte, alături de care, ei mai primesc și o broșură pentru  adnotare. Aplicarea acestor probe s-a desfășurat în trei sesiuni, în zile diferite. 
Rezultatele studiului au arătat diferențe semnificative între persoanele sănătoase și cele bolnave de Alzheimer, în funcție de fiecare tip de memorie. Astfel, memoria autobiografică, în secțiunea copilăriei este destul de afectată la persoanele cu Alzheimer, spre deosebire de cele sănătoase. În secțiunea adolescenței/tinereții nu, există diferențe atât de mari, între persoanele cu Alzheimer și cele sănătoase, în schimb, în secțiunea memoriei la maturitate, sunt diferențe semnificative, în sensul că persoanele afectate au dificultăți în a-și reaminti această perioadă, spre deosebire de cei sănătoși. Totodată s-au constatat diferențe semnificative în cazul memoriei semantice și publice, aici, persoanele bolnave de Alzheimer au avut mari dificultăți în a-și aminti informațiile cu privire la persoane publice, evenimente, subiecții nu au reușit să recunoască fețe, nume. 
În cele din urmă, rezultatele acestui experiment arată faptul că cele mai mari diferențe apar între memoria publică și capacitatea de învățare, iar memoria autobiografică, în stadiul incipient, este afectată mai puțin. 
            Un alt studiu, a fost realizat și publicat în Journal of Alzheimer’s Disease 27 (2011), de către un grup de cercetători în neurologie și neuropsihiatrie, Mira Didic, Emmanuel J. Barbeau, Olivier Flician, Eve Tramoni, Eric Guedj, Michel Ponceta and Mathieu Ceccaldia, intitulat ,, Ce tip de memorie este afectată mai întâi în boala Alzheimer?” . 
În această lucrare se face o distincție clară între memoria episodică fără context și cea care are un context, astfel memoria fără context e afectată înaintea memoriei bogată în context. Se evidențiază și importanța biomarkerilor cognitivi, care ajută la depistarea precoce a bolii Alzheimer, Acești markeri cognitivi ar putea fi de asemenea utilizați ca markeri longitudinali pentru a monitoriza progresul bolii. Cercetătorii constată faptul că memoria autobiografică este afectată prima, în cadrul unui experiment în care subiecții trebuiau sa învețe două caracteristici importante, ce țin de partea spațio-temporală ,,unde” și ”ce”. În urma experimentului  s-au remarcat dificultăți de învățare a acestor componente și s-a ajuns la concluzia că segmentele „unde” și „ce” lipsesc din memoria episodică, la pacienții cu Alzheimer.  
            Testele lui Herman Bushke, de la Universitatea de Medicina din New York sunt de interes pentru degradarea memoriei deoarece s-au impus prin crearea unui instrument unic utilizat  pentru o posibilă predicție și detecție precoce a bolii Alzheimer.  Testul lui Bushke evaluează capacitatea subiecților de a-și aminti cuvinte care aparțin diverselor categorii semantice. 
Obiectivul experimentului a fost acela de a compara testul de memorie dublă, cu testele de memorie standard, în diagnosticul de demență precoce. Diagnosticul de demență necesită tulburări de memorie, însă câteva teste de memorie coordonează achiziția și recuperarea pentru a optimiza specificitatea codificării pentru o sensibilitate și o specificitate ridicată. Metodele folosite au fost reprezentate de utilizarea testelor cu specificitate și fără.  
Rezultatele au demonstrat că testele cu specificitate au fost mai relevante pentru detectarea precoce a demenței, decât cele fără specificitate (teste care nu coordonează achiziția și recuperarea). 
Edith Labos, doctor la facultatea de Medicină UBA, a publicat un studiu în  revista Encrucijadas, nr. 31. Universitatea din Buenos Aires, referitor la memoria episodică, intitulat ,, Detecția precoce a bolii Alzheimer” . A selectat un grup de persoane cu vârste înaintate, peste 65 de ani și cu niveluri diferite de studii, atât sănătoase cât și afectate de Alzheimer și le-a aplicat un test referitor la memoria verbală, pentru a observa felul în care se realizează operațiile de codare și de reactualizare. 
În urma cercetărilor efectuate, s-au constatat următoarele: subiecții sănătoși aveau un declin gradual al memoriei, datorat procesului de îmbătrânire, aceștia își pierd capacitatea de adaptare și învățare mai ales după vârsta de 70 de ani, iar subiecții cu studii superioare au performanțe mai bune în ceea ce privește învățarea, decât cei mai puțin educați. Statisticile arată diferențe semnificative între pacienții sănătoși și cei cu tulburări cognitive, mai ales în cazul stimulilor verbali. 
Rezultatele sugerează că modificările memoriei pot avea o valoare de predicție asupra demențelor, mai ales dacă se efectuează periodic teste de memorie.

             Dovezi preliminare pentru eficacitatea intervențiilor de reabilitare cognitivă bazate pe principiile de învățare eronate în boala Alzheimer în stadiu incipient (AD) au fost furnizate de Clare și colaboratorii (1999, 2000, 2001). Acest studiu a fost publicat de către Linda Clare (University College London), în revista de Neuropsihologie, din 2002, vol. 16, nr. 4. Linda Clare și colaboratorii au realizat un studiu care are menirea de ameliora, optimiza, viața persoanelor diagnosticate cu Alzheimer, în fază incipientă.  Douăsprezece persoane au participat la acest experiment, ei au fost instruiți să facă asociații de nume cu fața persoanelor, pe baza unor paradigme eronate. O perioadă, au făcut astfel de exerciții. În absența practicilor, timp de 6 luni pacienții au reușit sa își amelioreze și să își mențină starea, pe baza acestor exerciții, ei și-au recăpătat o oarecare bunăstare. Participanții care au fost conștienți de dificultățile lor de memorie, au avut rezultate mai bune.

5. Concluzii

            Boala Alzheimer are un impact devastator asupra memoriei unei persoane. Ultimele descoperiri, în domeniul medicinei, nu au reușit să releve un tratament adecvat, pentru a trata această boală, ci doar să amelioreze viața pacienților, deși s-au realizat numeroase cercetări, niciunul dintre tratamentele disponibile, nu oprește moartea neuronilor, așadar maladia Alzheimer este considerată o boală fatală. 
 Pe baza unor statistici realizate de Asociația Americană de Alzheimer, în  anul 2014, s-a constatat faptul că mai multe femei, decât bărbați, sunt afectate de această boală,  în anul 2010, 600 000 de americani au murit, iar în 2014 au murit 700 000 de cetățeni americani. 
În urma experimentelor efectuate, în cadrul cercetărilor în neuropsihologie, s-a demonstrat faptul că memoria autobiografică este afectată masiv, din cauza bolii Alzheimer, oamenii își pierd întreaga amintire a vieții lor, depinderile, conștiința propriei existențe și alunecă ușor spre un vid existențial. 
Am ales această temă legată de Alzheimer deoarece creierul uman mi se pare un subiect fascinant și extrem de complex. Este interesant felul în care funcționează și felul în care absolut toate elementele sale, au o legătură, iar dacă aceasta este întreruptă, organismul are de suferit. Oamenii funcționează pe baza unor sisteme foarte bine puse la punct, e uimitor felul în care aceștia păstrează și reactualizează amintirile, în decursul vieții.

Bibliografie

1. Barandiran, M., Juanbeltz, I. (2008) – La memoria en la enfermedad de Alzheimer y en la demencia frontal, Real Invest Demenc, 39:22-28.
2. Clare, L., Roth, I., Wilson, B., Hodges, J. (2002) – Relearning Face-Name Associations in Early Alzheimer’s Disease, Neuropsycology, 16, 4:538-547.
3. Constantin, T. (2003) – Organizarea tematică a memoriei autobiografice, Buletinul Laboratorului, 12:77-97.
4. Cuetos, F., Rodriguez-Ferreiro, J., Martinez, C. (2003) – Altercaciones de memoria en los inicios de la enfermedad de Alzheimer, Neuropsicologia, 5, 1:15-31.
5. Didic, M., Barbeau, J., Felician, O., Tramoni, E., Guedj, E. (2011) – Which Memory System is Impaired First in Alzheimer’s Disease, Journal of Alzheimer Disease, 27, 11-22.
6. Duchek, M., Balota, D. (2005) – Failure to Control Prepotent Pathways in Early Stage Dementia of the Alzheimer’s Type: Evidence From Dichotic Listening¸ Neuropsychology, 5, 687-695.
7. Friedman, C. (2000) – Psihiatrie, Editura Exponto, Constanța, p. 353.
8. Gelder, M., Gath, D., Mayou, R. (1994) – Tratat de psihiatrie Oxford, Editura Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București, p. 272.
9. Golu, M. (2004) – Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București, p. 451-488.
10. Gorgos, C. (1985) – Vademecum în psihiatrie, Editura Medicală, București, p. 63.
11. Labos, E. (2005) – Deteccion temprana de la Enfermedad de Alzheimer, Encrucijadas, No.31.
12. Miclea, M. (1999) – Psihologie cognitivă: modele teoretico-experimentale, Editura Polirom, Iași, p. 189-207.
13. Mircea, A. (2001) – Psihiatrie, prolegomene clinice, Editura Dacia, Cluj – Napoca, p. 42. 
14. Negură, I. (2016) – Psihologia memoriei, gândirii și imaginației, Chișinău, p. 12-24. 
15. Reisberg, B., Ferris, S.H. (1982) -The Global Deterioration Scale for assessment of primary degenerative dementia, The American Journal of Psychiatry, 139 (9), 1136-1139.
16. Romilă, A. (2004) – Psihiatrie, Editura Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București, p. 159.
17. Spaan, P. & Jonker, C. (2005) – Early Assesment of Dementia: The Contribution of Different Memory Components, Neuropsychology, 19,5: 629-640.
18. Tudose, F. (2007) – Psihopatologie și orientări terapeutice în psihiatrie, Editura Fundației România de Mâine, București, p. 53.
19. Tulving, E. Schacter, L., Stark, H., (1982) – Priming Effects in Word-Fragment Completion Are Independent of Recognition Memory, Journal of Experimental Psychology: Learning Memory, and Cognition, 8, 4:336-342.
20. Zlate, M. (1999) – Psihologia mecnaismelor cognitive, Editura Polirom, Iași, p. 443-456.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest website foloseşte cookie-uri pentru o experienţă mult mai bună de navigare. Pentru continuarea navigării, vă rugam sa va exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. View more
Accepta
Exit mobile version