Acasă Dezvoltare Personala Inteligență Emoțională Cum să ne protejăm de persoanele toxice

Cum să ne protejăm de persoanele toxice


Numai dacă învăţăm cum să ne protejăm de persoanele toxice, înţelegem că fericirea poate exista.
Renunţarea la situaţiile distructive aduce în primul rând liniştea necesară deciziilor pozitive. Studiile indică că 1 din 6 relaţii au caracteristici toxice. Aceasta se referă atât la relaţiile de cuplu, cât şi la cele de amiciţie, prietenie. Situaţia pare a fi luat o turnură negative în ultimele decenii (SURSA: Millington, 2019).
Apoi, distanţarea oferă o privire de ansamblu asupra relaţiilor, carierei, stării noastre generale. Şi nu în ultimul rând, dacă reuşim să ne protejăm de persoanele toxice, eliminăm din viaţa noastră persoanele care ne sabotează.

www.pixabay.com

Elemente interesante – ÎN ACEST ARTICOL

Articolul are o structură simplă:

  • mai întâi, prezintă o explicaţie a prezenţei oamenilor toxici în viaţa noastră;
  • apoi, oferă mai multe moduri, în care putem ţine la distanţă oamenii toxici;
  • respectiv, indică câteva soluţii foarte simple şi utile pentru a ne îmbunăţăţi relaţiile.

De ce suntem încurcaţi atunci când vine vorba de persoanele toxice?


Şi totuşi, ce înseamnă efectiv să ne protejăm de persoanele care ne fac rău? Să ne retragem undeva, în singurătate? Să refuzăm interacţiunile poate cu totţi oamenii, având în vedere că cei mai mulţi fac greşeli? Iar faptul că de multe ori ajungem să suferim datorită altor persoane, ar putea fi o scuză pentru a ne face din respingere o armă?
Din păcate, sau din fericire, să ne protejăm de persoanele toxice are o rezolvare. Una chiar eficientă. Ele trebuie excluse din viaţa noastră. Şi, oricât de dificil ar părea acest lucru, odată făcut acest pas, nu trebuie să revenim asupra lui. Studiile sunt aproape în totalitate de accord că nu există o altă soluţie. Cu cât mai rapid, cu atât mai bine
Ar trebui să fim duri, sau am putea fi diplomaţi în aceste cazuri? Ar trebui să procedăm în modul cel mai efficient şi mai dur, riscând să rănim la rândul nostru? Însă, dacă noi nu suntme aşa? Dacă nu putem tăia în carne vie, ce facem, cum procedăm? Apelăm la aceeaşi bunătate, drăgălăşenie, sau atitudine ezitantă ca şi până acum? Dar, cum ar putea fi aceasta eficientă dacă până acum nu a dat rezultate? Şi, mai ales cunoscând cât de încăpăţânaţi sunt aceşti oameni, cum am putea să îi îndepărtăm?

De ce este nevoie să ne protejăm de persoanele toxice


Din păcate trebuie să facem aceasta aproape zilnic. Şi, oricât de mult ne-am dori, este aproape imposibil să avem în jur doar oameni benefici. Mai rău este că, suntem înconjuraţi de persoane care nu ne vor binele. Şi, de cele mai multe ori, nu ştim sau nu vrem să acceptăm această realitate.
Ne considerăm la adăpost acasă, sau în intimitatea relaţiei. Însă lucrurile pot de multe ori să nu fie aşa cum credem. Se întâmplă în multe cazuri, ca unele secrete să descopere ce este mai rău în ceilalţi. Şi poate chiar în noi înşine (SURSA: MacKenzie, 2015).
Modul în care ne protejăm de persoanele toxice nu poate fi decât o acţiune voluntară. Sănătatea emoţională este esenţială. Aceasta este la fel de importantă ca şi sănătatea psihologică, sau fiziologică. Orice afectare şi dezechilibru emoţional ne afectează toate aspectele vieţii.

www.pixabay.com

Luarea deciziei cum să ne protejăm de persoanele toxice


Să spunem că te afli într-o relaţie cu o persoană toxică. Ai identificat exact caracterul şi intenţiile nocive ale acesteia. Ai făcut poate unele încercări de a redresa situaţia. Ai cedat eventual în diferite situaţii şi ai renunţat la multe dintre principiile tale. Dar, aşa cum probabil te aşteptai, nimic nu s-a rezolvat. Acum eşti în acel moment în care “destul este destul”.
Luarea unei decizii despre cum să ne protejăm de persoanele toxice este important. Aceasta reprezintă primul pas dintr-un plan, a cărui îndeplinire nu este cu siguranţă uşoară. Este nevoie de curaj, de pragmatism şi chiar de inteligenţă atunci când hotărâm că destul este destul. Semnele le avem cu siguranţă de mult timp. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne dorim cu adevărat o viaţă mai bună.
Următorul pas este al evaluării situaţiei. Uneori, din diferite circumstanţe, nu este posibil sau nu este încă momentul unei despărţiri. Ce poţi să faci, ce soluţii ai la îndemână într-un astfel de caz?

Puteţi căuta mai multe informaţii despre acest subiect sau altele similare direct pe platforma noastră, accesând acest link!

Cum procedezi dacă nu poţi încă să te desparţi?


Cum decideţi dacă acesta este momentul propice? Încercaţi să analizaţi situaţia din perspectiva unei alte persoane. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi vâzând pe altcineva în aceeaşi situaţie cu a dumneavoastră. Dacă ceea ce vedeţi nu vă place, înseamnă că schimbarea nu mai trebuie amânată. Trebuie doar să decideţi ce vreţi, şi ce puteţi face, pentru a avea o viaţă fericită!
Hotărâţi care sunt legăturile cu persoana toxică din viaţa voastră. Chiar nu este momentul unei despărţiri, sau este încă o ezitare a dumneavoatră? Uneori o decizie radicală poate crea mai multe incoveniente decât a rămâne, încă un timp, în relaţie. Dacă într-adevăr nu mai puteţi suporta, dar nici nu vă puteţi rupe complet, alegeţi varianta compromisului.
Cel mai util poate fi să limitaţi interacţiunile cu acea persoană. Puteţi face asta prin păstrarea unei distanţe fizice între acesta şi dumneavoastră. Sau prin limitarea cât mai mult a mijloacelor de comunicare. Ambele au efecte destul de puternice şi transmit indirect hotârârea pe care aţi luat-o.

Cum să ne protejăm de persoanele toxice, evitându-le


Este important să interacţionăm cât mai puţin şi mai rar cu persoanele toxice. Uneori ele ne sunt parteneri, rude, iubiţi sau iubite. Separarea este evident mai dificil de realizat în astfel de situaţii.
Pentru a reduce probabilitatea unor interacţiuni, pur si simplu putem alege să nu mai comunicăm. Şi, nu trebuie să facem asta doar pentru un timp scurt, limitat. Ci, trebuie să devină o obişnuinţă. Şi să ne ţinem de acest plan. Altfel, persoanele toxice mizează pe faptul că vom renunţa singuri. Că ne vom întoarce cu capul plecat şi le vom cere ajutorul. Deşi considerăm chiar noi că nu vom face faţă dificultăţilor, acest lucru nu este real.
Dacă ne ferim din start şi spunem nu unor astfel de relaţii, problema este rezolvată înainte de a începe. Evident, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Sau, poate ne dorim chiar unele avantaje pe care le avem din relaţia cu o persoană toxică. Aceasta poate fi de exemplu bogată, frumoasă, inteligentă, cu poziţie socială. Ne dorim aceste avantaje, cel puţin pe termen scurt. Şi atunci renunţăm la confortul de altă natură. Şi le acceptăm prezenţa, chiar dacă aceasta este nocivă în rest.

Cum să ne protejăm de persoanele toxice, ţinându-le la distanţă


Ţinând la distanţă astfel de persoane nu ajungem că mai fim puşi în situaţii neplacute şi nocive. Trebuie să ne dezvoltăm mecanismele prin care putem pune la respect astfel de indivizi. Printer acestea amintim:

  1. Să ignorăm vorbele urâte, insultele şi jignirile. Vorbele urâte nu ne sunt adresate cu adevărat. Ele sunt un rezultat al lipsei de încredere şi a invidiei care îşi găsesc locul în comportamentul acestor persoane. Ele pot să ia multiple forme. Insulate şi jignirile, care apar în situaţii clare sau uneori şi permanent, sunt cele mai nedorite. Acestea pot veni inclusive sub forma unor complimente, sau a unor oferte de ajutor. Ambele nu reprezintă decât capcane, de care este bine să ne protejăm. “Mie nu îmi place, însă dacă tu vrei…”, “Eu nu te văd în această situaţie, dar faci cum doresti…” Sunt doar câteva exemple de complimente care ascund jigniri. Şi anunţă viitoare certuri sigure.
  2. Învaţă să îţi afirmi prezenţa. Să spui ceea ce gândeşti. Cu siguranţă acest lucru le va displace total persoanelor toxice. Deşi este posibil să reacţioneze neplăcut la început, cu timpul vor ajunge să se ferească singuri de tine. Pentru că efectiv acestor indivzi nu le place ca alţii să aibă dreptate. Şi nici să îşi spună vreo părere, în nici un moment. Spune-le când au făcut ceva greşit.
  3. Învaţă să le atragi atenţia când aceştia greşesc. Ba, mai mult, să le ceri soluţionarea problemelor create. Oamenilor toxici vor face aproape orice să nu-şi asume responsabilitatea. Prin urmare a le indica ce au greşit reprezintă un punct imposibil pentru ei. Mai mult, insistenţa suplimentară de a-şi rezolva problemele îi îndepărtează sigur. Important este doar modul de comunicare. O abordare calmă, deschisă, chiar amuzantă, îi va face să se simtă obligaţi. Pe lângă că vei rezolva problem ape loc, ulterior acestora le va părea rău (SURSA: Grant, 2003).

Cum să ne protejăm de persoanele toxice, ţinându-le la distanţă


Pentru a ne proteja de persoanele toxice, putem învăţa să fim mai manipulatori decât ei. Evident nu trebuie să facem aceasta pentru a le face rău. Însă, pentru a nu ne confrunta direct cu astfel de persoane, trebuie să ne asigurăm că stăm departe de interacţiunea direct cu ei. Astfel, trebuie să facem lucrurile să se întâmple cum vrem noi, fără însă a fi traşi la răspundere.

  1. Învaţă să îi atragi tu în capcană. Să îi faci să se dea de gol. Să îşi recunoască planurile pline de răutate. Persoanele toxice depun un efort uriaş pentru a-şi masca faptele. Puşi în faţa evidenţelor şi a nevoii de a justifica, vor claca. Dacă reuşeşti să îi pui în aceste circumstanţe, fără să te implicit direct, se vor simţi ulterior ruşinaţi în prezenţa ta. Iar acest lucru îţi va asigura îndepărtarea faţă de ei.
  2. Învaţă să îi ignore. Nimic nu face să sufere mai mult o persoană răutăcioasă decât să fie ignorată. Dar, învaţă să faci acest lucru fără a te pune într-o situaşie de inferioritate. Poţi allege de exemplu să faci parte dintr-un anturaj. Unul care nu îi acceptă şi de care nici nu se pot lipsi. sau nu îţi pot cere nici ţie să te retragi. Un astfel de anturaj ar putea fi de exemplu unul care este profitabil pentru ei, pentru cariera lor, pentru recunoaşterea a ceea ce consideră ei ca fiind reuşita. Dacă nu se vor putea rupe şi nici pe tine să te ţină deoparte, a face parte dintr-un anturaj care îi ignoră va fi o permanent pedeapsă pentru oamenii toxici.
  3. Învaţă să stai deoparte de situaţiile dramatice. Acestea sunt nenumărate în vieţile persoanelor toxice. Practice, ei se alimentează din situaţii de acest gen. Şi ţin să le împărtăşească şi să le prezinte celor apropiaţi, ca dovadă a propriului comportament. De fapt sunt simple explicaţii, sau mai degrabă solicitări de atenţie. Pe care, dacă nu le acorzi, persoanele toxice simt că nu mai au beneficii emoţionale din relaţia cu tine. Nu te implica în situaţiile dramatice! (SURSA: Hambling, 2018).

De ce nu ne ferim totuşi de oamenii toxici, chiar dacă îi recunoştem?


S-au scris multe articole despre toxicitatea psihologică. Despre cum apar în vieţile noastre, dar şi despre cum se manifestă persoanele toxice. Şi, mai ales s-au făcut numeroase cercetări despre motivele pentru care îi acceptăm. Sau, de ce le tolerăm comportamentul.
Problema care se pune, nu cred că este în a recunoaşte că avem alături o persoană toxică. Sau că acţiunile cuiva, indiferent dacă acesta este apropiat sau nu de noi, sunt bune sau rele.
Cred că problema este de a decide să acţionăm. Căci, la capitolul cunoştinţe, informaţii, înţelegere, stăm cu toţii minunat. Însă la cel al luării deciziilor dure, de cele mai multe ori întregul curaj ne dispare brusc. Acest articol indică nu doar soluţii de rezolvare a problemelor, ci şi

Dacă găseşti acest articol ca fiind interesant şi vrei să primeşti mai multe informaţii utile din domeniul psihologic, abonează-te aici la newsletter-ul nostru!

SURSE PRINCIPALE


Grant, R. O. (2003). I Thought I Was the Crazy One: 201 Ways to Identify and Deal with Toxic People. Personhood Press.
Hambling, D. (2018). Toxic relations.
MacKenzie, J. (2015). Psychopath free (expanded edition): Recovering from emotionally abusive relationships with narcissists, sociopaths, and other toxic people. Penguin.
Millington, C. (2019). The Friendship Formula: Add great friends, subtract toxic people and multiply your happiness. Head of Zeus Ltd.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest website foloseşte cookie-uri pentru o experienţă mult mai bună de navigare. Pentru continuarea navigării, vă rugam sa va exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. View more
Accepta
Exit mobile version