Acasă Psihiatrie Poate fi tratată demenţa? O nouă criză, a demenţei, este iminentă?

Poate fi tratată demenţa? O nouă criză, a demenţei, este iminentă?

Cum poate fi tratată demenţa este o problemă urgentă.


Cum poate fi tratată demenţa este o problemă urgentă.
Efectele sociale ale afecţiunii sunt profund negative. La fel şi riscurile asupra sănătăţii
pe care demenţa le creează.
Vedem tot mai multe persoane cu simptome ale demenţei. Dar, cazurile noi apar nu
doar printre vârstnici. Din ce în ce mai multe studii prezintă dovezi că demenţa începe să
afecteze şi tinerii. Iar bărbaţii, chiar adolescenţi, au un grad de risc mai mare decât femeile!
Iată numai trei dintre cercetările avansate cu privire la demenţa în rândul tinerilor:
Johannessen, 2018 (SURSA: International Journal of Qualitative Studies on Health and Well-
being); Millenaar, J., 2017 (SURSA: Aging & mental health); Nordström, P., 2013 (SURSA:
JAMA internal medicine).

De ce este atât de importantă demenţa?


Demenţa nu ucide. Nu prin acţiunea directă. Cu toate acestea demenţa ne poate
distruge vieţile. Şi ne afectează nu doar pe noi. Inclusiv familiile ne sunt puse la zid de această
boală perfidă.
Vedem inclusiv în presă. Foarte multe persoane nu se mai descurcă cu treburile
zilnice. De multe ori nici măcar nu ştiu cine sunt. Sau unde se află, ce fac, sau trebuiau să
facă.
Senilitatea şi uitarea fac efectiv ravagii în rândul generaţiilor actuale. În special
bătrânii sunt afectaţi. Aceştia ajung cel mai des să aibă nevoie de îngrijire permanentă.

SURSA: pixabay.com

De ce nu reacţionăm totuşi pentru a trata demenţa?


Nu facem aceasta din mai multe motive. Printre acestea două sunt mai importante.

  • Primul ar fi, că demenţa are o acţiune lentă. Deci, neprovocând efecte dramatice,
    pare că poate fi trecută cu vederea. Deşi, aici nu se ia în calcul suferinţa
    persoanelor. A celor care prezintă efectiv simptome de demenţă.
  • Al doilea ar fi că ne temem de reacţia celorlalţi. Că demenţa este un subiect cumva
    tabu. În general ne ferim să discutăm despre o afecţiune a unui cunoscut. Poate din
    acest motiv există relativ puţine informaţii despre boală. Ori datele sunt tratate cu
    superficialitate, simplificate, conduse spre derizoriu.
  • În al treilea rând, sunt formate o serie de preconcepţii despre demenţă. Aşa că, de
    multe ori ajungem să abandonăm discuţiile pe această teamă. Chiar înainte să le
    începem măcar.

Câteva paradoxuri despre demenţa


  • Fiecare dintre noi este posibil să suferim de demenţă. Acum, sau în viitor. Această
    afecţiune este prezentă în orice ţară şi mediu. Cu toate acestea majoritatea dintre noi refuzăm
    să o vedem.
    Iată câteva paradoxuri, bune sau rele, despre demenţă:
  • Demenţa trece uşor neobservată în tumultul vieţii şi al evenimentelor cotidiene.
    De multe ori comportamentele neobisnuite sunt puse pe seama evenimentelor. Astfel o
    persoană poate dezvolta o serie de dispoziţii schimbătoare. Poate manifesta reacţii inhibate
    anterior. Poate avea schimbări de personalitate. Sau poate fi mai neatentă în diferite situaţii.
    Ori, să uite anumite date, informaţii. Iar pe de altă parte sunt deficienţele manifestate. În
    acţiunile zilnice, dealtfel banale ciar. În memorările simple. În comunicare şi relaţionare. În
    rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor. În utilizarea lucrurilor casnice simple.
  • Demenţa este un subiect tabu, dificil de acceptat şi de discutat. Există foarte
    multe familii în care astfel de cazuri sunt recunoscute. Cu toate acestea în discuţiile cu alte
    persoane se evită subiectul. Iar despre apelarea la persoane calificate nici nu poate fi vorba. Se
    consideră că diagnosticarea cu astfel de afecţiune afectează imaginea familiei. Şi chiar viitorul
    copiilor.
  • Persoana care suferă de demenţă nu realizează acest lucru. starea de confuzie şi
    derută este generalizată. Legătura cu realităţile din jur au de suferit. Mai mult, persoana îşi
    dezvoltă mecanisme cognitive protective. Printre acestea inabilitatea de observare a
    simpomelor la propria persoană. practic aceste persoane nu îţi dau seama că uită. Sau că s-au
    schimbat radical faţă de perioadele anterioare.

Cum ne ascundem după deget când vine vorba de demenţă


  • Procedăm cu demenţa, ca în mai toate subiectele delicate actuale. În loc să spunem
    lucrurilor pe nume, preferăm să ne ascundem. Ba mai mult, datorită lipsei de informaţii,
    distorsionăm adevărul.
    Câteva dintre prejudecăţile pe care le avem despre demenţă, sunt:
  • Demenţa îi afectează doar pe bătrâni
  • Demenţa este ceva moştenit pe cale genetică
  • Demenţa are efecte foarte uşoare
  • Demenţa are dimpotrivă efecte uşor de observat
  • Demenţa poate fi uşor de tratat
  • Demenţa nu ne afecteatează puternic viaţa
  • Noi suntem protejaţi de demenţă.

Care sunt statisticile actuale şi situaţia reală despre demenţa


  • Câteva statistici concludente cu privire la demenţă sunt:
  • Numărul ţărilor cu politici contra demenţei este foarte redus. Mai exact, numai
    o ţară din patru acordă atenţie bolnavilor de demenţă. Însă, afecţiunea nu apare doar în statele
    dezvoltate. Dimpotrivă, este mai răspândită chiar în statele medii şi subdezvoltate. Aici,
    acordarea de îngrijiri pentru bolnavii cu demenţă este rar aplicată. Iar despre sprijinul famiilor
    bolnavilor se vorbeşte şi mai puţin. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (SURSA:
    https://www.reuters.com );
  • Demenţa afectează peste 10% dintre persoanele peste 65 de ani. Procentul
    acestora va creşte accelerat în viitor. Se ia în calcul gradul de îmbătrânire a populaţiei. Dar şi
    modul actual de viaţă, riscurile asociate poluării, situaţiei politice, cadrului social general.
    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (SURSA: https://www.reuters.com );
  • Demenţa poate afecta şi persoanele sub 65 de ani. Astfel, sunt tot mai dese
    cazurile de demenţă cu debut la vârste tinere. Practic aproximativ 10% din cazurile noi de
    demenţă apar la tineri. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (SURSA: https://www.reuters.com );
  • Demenţa va deveni ceva firesc până în 2030. Se consideră că va afecta cu 40%
    mai multe persoane. În plus, simptomele pe care le vor prezenta vor fi mai grave. Cel mai
    probabil vor apărea şi forme necunoscute de manifestare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii
    (SURSA: https://www.reuters.com).

Ce aspecte generale pot ajuta la înţelegerea demenţei


  • Din păcate, ceea ce credem la nivel general despre demenţă este greşit. Realităţile care
    ţin de demenţă sunt triste. În acest moment nu se poate discuta despre cum poate fi tratată
    demenţa.
    Cu toate acestea există o serie de îmbunătăţiri ale înţelegerii afecţiunii:
  • Demenţa are un spectru larg de manifestări. Sunt incluse afectările cognitive
    precum confuzia, lipsa de orientare, incapacitatea de rezolvare a problemelor şi pierderile de
    memorie. Afectările psihologice precum schimbările de dispoziţie, tranziţiile între stări.
    Afectările comportamentale precum incapacitatea desfăşurării unor acţiuni, lentoarea
    mişcărilor. Limitările sociale precum tendinţa spre izolare, lipsa entuziasmului, neimplicarea.
  • Simptomele demenţei pot fi uşor confundate cu ale altor afecţiuni. Printre
    acestea sunt Boala Parkinson (care poate fi recunoscută prin tremor, dificultăţi de mişcare şi
    vorbire). Delirul (care poate fi recunoscut prin stări temporare de confuzie). Performanţe slabe
    ale memoriei (care poate fi observată şi, intervine natural, în special la vârstnici). Dezechilibre
    chimice şi vitaminologice (nivel scăzut de zahăr, dezechilibrul de sodiu sau calciu, lipsa de
    vitamina B).
  • Diagnosticarea demenţei se face prin câteva metode. Acestea includ evaluarea
    clinică, screeningul cognitiv, măsurătorile de laborator şi imagistică structurală. Totodată mai
    există şi tehnici auxiliare. Acestea sunt utilizate pentru a sprijini deciziile luate. Cu toate
    acestea rezultatele lasă uneori de dorit. Pe de o parte ceea ce intervine sunt schimbările
    reacţionale.

De ce analiza demenţei este una complicată şi pentru specialişti


Lipsurile din sistemul medical sunt majore. Atenţia acordată demenţei este una
limitată. Persoanele diagnosticate nu au parte de tratamentele adecvate. Nimeni nu este
protejat în faţa acestei afecţiuni!
Câteva aspecte care pot complica diagnosticarea şi tratarea pacienţilor cu demenţă sunt
şi:

  • O persoană poate fi afectată simultan, de mai multe tipuri de demenţă. Aceasta
    poate fie să progreseze, fie să se transforme. Cauzele şi riscurile potenţiale sunt multiple. Pot
    să apară accidente vasculare, sau leziuni cerebrale. Loviturile dar şi şocurile emoţionale pot
    deaseemenea să intervină.
  • O persoană poate regresa şi de la o formă de demenţă la alta. Demenţa este o
    afecţiune evolutivă. Acest comportament face dificil de aplicat un tratament pe termen lung.
    În acest caz se indică ţinerea sub permanentă observaţie a bolnavului.
  • Demenţa este ireversibilă. Deşi este dificil de acceptat, în acest moment
    afecţiunea nu are tratament. Există o serie de metode de intervenţie. Au fost dezvoltate şi
    medicamente adecvate. Acestea însă au doar efecte limitate. Pot doar să amelioreze boala. Să
    încetinească efectele. Însă fac asta numai pe intervale limitate. Stadiul critic al bolii este
    implacabil.

Cum poate fi tratată demenţa şi de ce nu reuşesc tratamentele?


Unul dintre motive este lipsa de acceptare a bolii. Chiar persoana care suferă de
demenţă nu recunoaşte acest lucru. Nici în faţa dovezilor, un pacient nu va fi de acord că
suferă de demenţă. Acest lucru conduce la neacceptarea tratamentului. Sau la amânarea
acestuia până este prea târziu.
Câteva dintre explicaţiile pentru care tratamentele dau greş, pot fi:

  • Primul dintre motive este efectiv teama. Identificarea acestor transformări
    implică conştientizarea propriei incapacităţi. Mai mult, o simplă informare aduce la cunoştinţa
    bolnavului caracterul progresiv al bolii. Şi faptul că nu există un tratament viabil pentru
    demenţă. Aceste recunoaşteri provoacă în mod evident suferinţă, stres, teamă.
  • Al doilea motiv este instabilitatea psihologică provocată de boală. o persoană
    care suferă de demenţă va avea schimbări majore de atitudine. Trecerea de la pasivitate la

furie este frecventă. Nivelurile de intensitate ale manifestărilor poate varia de la foarte scăzute
la extrem de intense. Acestea ajung uneori şi comiterea acte de violenţă.

  • Al treilea motiv este neîncrederea în metodele de tratament. Progresele
    medicale au condus la reevaluări importante ale medicaţiilor şi modalităţilor de lucru în cazul
    demenţei. Acestea au devenit dacă nu perfecte, cu siguranţă mult mai eficiente. Iar avansurile
    tehnologice aduc semne şi mai bune pentru viitor.

SURSA: pixabay.com

Există o nouă formă de demenţă digitală?


  • Deşi anterior nu fusese investigată, se pare că a apărut încă o nouă formă de demenţă.
    Unul dintre aspectele actuale care pot să conducă la demenţă, este chiar utilizarea tehnologiei.
    Accentul este pe excesul de tehnologie. Sunt vizate în special smartphone-urile şi internetul.
    Câteva dintre aspectele specifice acestei forme de afectare sunt:
  • Demenţa digitală este o afecţiune complet nouă. Încă nu este acceptată, sau
    inclusă în manualele de psihiatrie. Cu toate acestea, multe din studiile actuale o analizează. Se
    pare că utilizarea în exces a tehnicii informatice induce un efect clar de senilizare mintală.
  • Efectele acestei afecţiuni sunt similare altor forme de demenţă. pe de o parte
    implică uitare, confuzie, incapacite de rezolvare a situaţiilor, de orientare. Pe de altă parte
    implică şi efecte de izolare socială şi de inactivare în contexte de relaţionare. Respectiv indică
    tendinţe de alienare psihologică şi de comportamente obsesive, deviante (SURSA: Gil, 2013).
  • Ca şi în cazul spectrului general al demenţei, şi această formă este progresivă.
    Adică efectele se acutizează. Dependenţa de tehnologie, care este asociată bolii, conduce la
    agravarea simptomelor.

Este posibil să suferim, cu toţii, de demenţa digitală?


  • Apariţia demenţei digitale poate fi explicată în mod simplificat. Cu cât utilizăm mai
    mult internetul şi gadgeturile inteligente, cu atât ne bazăm mai puţin pe propria minte.
    Asemenea unui muşchi neutilizat, aceasta se atrofiază.
    Efectuăm mai multe acţiuni care ne agravează dependenţa de internet. Dar şi efectele
    dependenţei digitale. Printre acestea sunt:
  • Facem mai puţine calcule mintal şi apelăm mai degrabă la calculatoarele automate;
  • Nu mai memorăm informaţii şi utilizăm mai degrabă motoarele de căutare;
  • Nu mai utilizăm agende şi preferăm să primim totul online;
  • Nu mai scriem de mână, deşi această activitate antrenează mintea şi corpul;
  • Ne bazăm mai mult pe GPS decât pe propriul simţ de orientare;
  • Refuzăm sau evităm înteracţiunile umane şi ne retragem din grupuri;
  • Nu mai suntem implicaţi în rezolvarea de probleme, şi devenim comozi;
  • Nu ne mai axăm pe identificarea de soluţii, ci preferăm să luăm totul de-a gata.

Există cu adevărat, sau ne aşteaptă o criză a demenţei?


  • Eu personal consider că da! Informaţiile şi cadrul pentru ca aceasta să se producă,
    există cu siguranţă.
    Auzim deseori despre cazuri de acest tip. Şi, ştim că gradul de îmbătrânire a populaţiei
    este în creştere accentuată. Că atenţia sistemului medical către aceasta afecţiune este scăzută.
    Iar totodată suntem conştienţi că şi noi putem fi in situaţie de risc. Se creează astfel contextul
    perfect al unei crize a demenţei.
    Ne înspăimântă efectele pe care această afecţiune le produce. Simpla idee că pierderile
    de memorie ne vor răpi amintirile. Sau că vom deveni incapabili să facem acţiuni banale prin
    casă. Ori că la muncă nu vom mai face faţă. Ne îngrijorează pe fiecare dintre noi. Efectiv ne
    temem că vom pierde controlul propriilor vieţi. Iar întrebarea este: vom ajunge oare la fel?

Dacă consideraţi interesant acest articol, vă puteţi abona aici la newsletter-ul
nostru pentru a primi şi alte informaţii utile din domeniul psihologiei.

SURSE STIINTIFICE
Gil, J. S. (2013). Demencia digital.
Ferris, S. H., Sathananthan, G., Gershon, S., & Clark, C. (1977). Senile dementia:
treatment with deanol. Journal of the American Geriatrics Society, 25(6), 241-244.
Johannessen, A., Engedal, K., Haugen, P. K., Dourado, M. C. N., & Thorsen, K.
(2018). “To be, or not to be”: experiencing deterioration among people with young-onset
dementia living alone. International Journal of Qualitative Studies on Health and Well-being,
13(1), 1490620.
Millenaar, J., Hvidsten, L., de Vugt, M. E., Engedal, K., Selbæk, G., Wyller, T. B., &
Kersten, H. (2017). Determinants of quality of life in young onset dementia–results from a
European multicenter assessment. Aging & mental health, 21(1), 24-30.
Nordström, P., Nordström, A., Eriksson, M., Wahlund, L. O., & Gustafson, Y. (2013).
Risk factors in late adolescence for young-onset dementia in men: a nationwide cohort study.
JAMA internal medicine, 173(17), 1612-1618.
Overshott, R., & Burns, A. (2005). Treatment of dementia. Journal of Neurology,
Neurosurgery & Psychiatry, 76(suppl 5), v53-v59.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest website foloseşte cookie-uri pentru o experienţă mult mai bună de navigare. Pentru continuarea navigării, vă rugam sa va exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. View more
Accepta
Exit mobile version