Acasă Noutati din Psihologie Terapia prin joacă: rolul jocului în dezvoltarea copilului

Terapia prin joacă: rolul jocului în dezvoltarea copilului

0
terapia prin joaca

Conform definițiilor din psihologie, terapia prin joacă este un instrument valoros în psihoterapia cu copii, inclusiv pentru tratamentul bolilor mintale și a problemelor de comportament. În terapia prin joc, terapeutul urmează exemplul copilului prin joc, iar copilul exprimă gânduri și sentimente care ar putea fi dificil de comunicat altfel. În conformitate cu definiția dată de Asociația pentru Terapie prin Joacă, acest tip de terapie mai poate fi explicat ca „utilizarea sistematică a modelului teoretic pentru a stabili un proces interpersonal în care terapeuții de joc instruiți folosesc puterile terapeutice ale jocului pentru a ajuta clienții să prevină sau să rezolve dificultățile psihosociale și să obțină o creștere și o dezvoltare optimă.”

            Terapia prin joacă este un tratament util în dezvoltarea copilului fără tulburări de sănătate mentală sau de comportament, dar și pentru copiii care prezintă afecțiuni grave, precum autismul sau alte boli care necesită foarte multă atenție și dedicare pentru ca simptomele acestora să poată fi atenuate.

Rolul jocului în dezvoltarea copilului

            Jocul a fost recunoscut de Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite ca un drept al fiecărui copil, cu un rol foarte important pentru dezvoltarea fizică, emoțională, socială și cognitivă, fiind vital pentru dezvoltarea normală a creierului. Prin intermediul jocului copiii pot să înțeleagă mai ușor mediul înconjurător, pot învăța să comunice mai bine, dar și să interacționeze cu alți oameni de diferite vârste. De asemenea, tot prin intermediul jocului copiii pot, încă de la vârste fragede, să exploreze lumea și să găsească soluții la diverse probleme, fără a se expune în realitate la provocări nesigure.

            Cercetătorii au demonstrat faptul că, în cazul copiilor cu vârsta sub 10 ani, exprimarea gândurilor și a trăirilor în cuvinte poate să fie uneori dificilă, iar jocul vine ca un mijloc natural de exprimare. De cealaltă parte, adulții pot verbaliza mult mai ușor toate sentimentele și dorințele pe care le au, tocmai pentru că limbajul este deja însușit și dezvoltat.

Rolul terapiei prin joc în cazul copiilor cu autism

            Autismul este o afecțiune tot mai des întâlnită în cazul copiilor. Conform definițiilor de specialitate, autismul sau tulburarea din spectrul autismului se referă la o gamă largă de afecțiuni caracterizate prin provocări cu abilități sociale, comportamente repetitive, vorbire și comunicare nonverbală.

            Copiii care suferă de autism se joacă într-un mod diferit față de copiii care nu prezintă această afecțiune, ei fiind deseori mai concentrați pe detalii și, în unele cazuri, când boala este mai avansată, ei ar putea prefera să se joace singuri. În orice caz, joaca este modalitatea prin care copiii cu autism se pot exprima cel mai ușor, folosind accesoriile și jucăriile în locul cuvintelor.

            Astfel, terapia prin joacă poate să ajute copiii cu autism în:

  • relaționarea cu alte persoane
  • dezvoltarea vocabularului
  • dezvoltarea emoțională
  • dezvoltarea abilităților sociale

Terapeutul – rol și abilități

            Terapia prin joacă se poate face în mod eficient numai cu ajutorul unui terapeut specializat pe această arie. Terapeuții care utilizează joaca pentru a-și atinge obiectivele cu pacienții lor sunt profesioniști calificați care lucrează atât cu copiii, cât și cu familiile acestora, pentru a-i ajuta să treacă peste traume sau evenimente majore din viață, conflicte familiale, probleme psihologice, abuz sau neglijare.

Abilitățile unui terapeut includ:

  • Cunoștințe de psihologie
  • Atitudine calmă și prietenoasă
  • Abilități excelente de comunicare
  • Sensibilitate ridicată
  • Abilitatea de a interpreta dorințele și trăirile copilului și a familiei acestuia
  • Capacitatea de a se adapta la schimbare
  • Rezistență la stres
  • Abilitatea de a anticipa reacții

            Terapia prin joacă este un tratament eficient, după cum au demonstrat studiile și practica în domeniu, pentru a rezolva traume din trecut și pentru a ajuta copilul să comunice mai ușor. Crearea unei camere de joacă dă posibilitatea copilului de a se relaxa și de a intra într-un mediu pe care îl percepe ca fiind foarte sigur, unde își poate lăsa imaginația să zburde, ceea ce face din acest spațiu unul terapeutic, cu efecte benefice. Rolul terapeutului în terapia prin joacă este unul esențial, deoarece el reprezintă liantul între fantezie și realitate și specialistul deține abilitățile necesare pentru a contribui la dezvoltarea limbajului, a emoțiilor și a capacității de relaționare a copilului. 

            Dacă ești în căutarea unor răspunsuri privind anumite tulburări pe care le are copilul tău și dacă te interesează subiectul terapie prin joacă, abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu noutățile.

Surse bibliografice

Association for Science in Autism Treatment: ”Description of Service Providers” and ”Sensory Integrative Therapy (Sensory Integration, SI, or SIT).”

National Institute of Mental Health: ”Autism Spectrum Disorders (Pervasive Developmental Disorders).”

Autism Speaks: ”Treatments for Autism.”

Indiana Resource Center for Autism: “Play time: An examination of play intervention strategies for children with autism spectrum disorders.”

Sangeetha Thomas, Victoria White, Nicholas Ryan, Linda Byrne, Effectiveness of play therapy in enhancing psychosocial outcomes in children with chronic illness: A systematic review, DOI: 10.1016/j.pedn.2021.10.009.

Meersand P, Gilmore K. Arlington, Virginia: American Psychiatric Association Publishing; 2018. Play Therapy.https://liberalarts.tamu.edu/psychology/2019/03/29/play-therapy/.

Acest website foloseşte cookie-uri pentru o experienţă mult mai bună de navigare. Pentru continuarea navigării, vă rugam sa va exprimaţi acordul pentru folosirea acestora. View more
Accepta
Exit mobile version