Un studiu arată că definirea vârstei mijlocii diferă de vârsta pe care o au respondenții. Studenții americani consideră că vârsta mijlocie începe la 35 de ani, iar alții consideră că 40 de ani este „mijlocul vieții”. Un alt eșantion mare de participanți la studiu, de data aceasta elvețieni care acoperă mai multe generații, au fost de acord că persoanele de vârstă mijlocie sunt acelea care au între 35 și 53 de ani, lărgind astfel intervalul de vârstă.

            Referitor la criza vârstei mijlocii, cunoscută și conform termenului american „midlife crisis”, una dintre definițiile acesteia ar putea fi: afecțiune sau sindrom controversat despre care unii medici și psihologi cred că afectează mulți bărbați în vârstă de 30, 40 și 50 de ani. Cauzele crizei vârstei mijlocii ar putea fi în principal psihologice, în timp ce alți specialiști susțin că aceasta are legătură cu schimbările hormonale.

Alți profesioniști din domeniul sănătății susțin că nu există totuși o astfel de afecțiune și că simptomele asociate adesea cu criza de vârstă mijlocie au alte cauze. În orice caz, numărul persoanelor care merg la terapeut pe fondul acestei crize este destul de mare în ultimii ani, așa că merită să abordăm acest subiect pentru a-l înțelege mai bine.

Simptomele crizei vârstei mijlocii

            Odată cu înaintarea în vârstă este absolut normal ca, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor, să apară schimbări fizice și psihice. În filmele americane apare deseori un stereotip reprezentat de bărbatul de 40-50 de ani care, trecând prin această „midlife crisis”, își schimbă viața și ajunge să dorească femei mult mai tinere, renunță la locul de muncă și începe să călătorească. Practic, criza vârstei mijlocii definește un bărbat care dezvoltă anumite nemulțumiri și încearcă un alt stil de viață și alt comportament.

            Studiile arată că cele mai întâlnite simptome ale acestei crize pot să includă:

  • Iritabilitate
  • Pierderea libidoului
  • disfuncție erectilă (impotență)
  • Oboseală
  • Depresie, sentimente de tristețe și letargie
  • Rigiditate la nivelul mușchilor și articulațiilor
  • Transpirații nocturne
  • Piele uscata
  • Pierderea parului
  • Creștere în greutate
  • O pierdere a capacității de a se recupera rapid după leziuni

Cauzele crizei vârstei mijlocii

            Procesul de îmbătrânire devine tot mai evident și mai accelerat odată cu înaintarea în vârstă și criza vârstei mijlocii poate să fie o perioadă plină de nostalgie și de regrete, cu manifestări în plan psihic, dar și în cel fizic. Foarte multe studii în domeniu portretizează fericirea ca având formă de U, cu o scădere treptată a fericirii în timpul adolescenței, o perioadă marcată de sentimente extreme, scădere ce continuă până la aproximativ 40 de ani. Apoi, nivelul fericirii crește în jurul vârstei de 50 de ani. Persoanele în vârstă de 60 de ani au raportat că nu au fost niciodată mai fericiți, dar cei de 40 de ani au simțit că sunt la un nivel scăzut, motiv pentru care specialiștii cred că această midlife crisis se manifestă în jurul vârstei de 40 de ani.

            Dintre cauzele care pot provoca midlife crisis, cele mai des întâlnite sunt următoarele:

  • promovarea tinerilor în societate și înlăturarea persoanelor mai în vârstă
  • senzația de pierdere a masculinității
  • schimbări la locul de muncă sau în căsnicie
  • plecarea copiilor de acasă
  • schimbări în rutina de somn
  • schimbări hormonale
  • scăderea nivelului de testosteron

Măsuri pentru a preveni simptomele crizei de vârstă mijlocie

            Este foarte important ca aceste persoane care trec printr-o perioadă dificilă generată de înaintarea în vârstă să aibă alături persoane apropiate. În cazurile extreme în care apar gânduri de sinucidere, trebuie apelat imediat la sprijin specializat.

            Terapeutul are un rol foarte important în gestionarea acestui tip de criză, deoarece cu ajutorul său se pot înțelege mai bine aceste schimbări și, treptat, ele pot să fie acceptate, nivelul de fericire fiind din nou mai crescut.

            Comunicarea este esențială atunci când cineva se confruntă cu depresii și stări generale proaste din cauza crizei de vârstă mijlocie, așa că e foarte important, dacă ești în această situație, să ai curaj să îți exprimi sentimentele.

            Dacă te interesează acest subiect sau dacă dorești să fii întotdeauna la curent cu noutățile din psihologie și cu temele de actualitate în domeniu, lasă-ne adresa ta de e-mail, iar noi ne vom asigura că nu ratezi nimic și că toate informațiile ajung direct în inbox-ul tău!

Surse bibliografice

Robinson OC, Demetre JC, Litman JA. Adult life stage and crisis as predictors of curiosity and authenticity: Testing inferences from Erikson’s lifespan theory. Inter Jour of Behavioral Dev. 2017;41(3):426-31. doi:10.1177/0165025416645201.

Blanchflower D, Oswald A. Is well-being u-shaped over the life cycle? Social Science & Medicine. 2008;66(8):1733-1749. doi:10.1016/j.socscimed.2008.01.030.

https://www.menshealthforum.org.uk/mid-life-crisis.

https://blogs.scientificamerican.com/bering-in-mind/half-dead-men-and-the-mid-life-crisis/.